domniță sf [At: RADU POPESCU, ap. MAG. IST. 124/6 / Pl: ~țe / E: doamnă + -iță] 1 Fiică de domn (2). 2 (Rar) Soție de domn (2). 3 (Rar) Femeie tânără și frumoasă. 4 (Fam; înv) Termen cu care un bărbat se adresa unei femei tinere. 5 (Lpl) Iele. 6 (Orn) Domnișoară (8). 7 (Bot; reg; lpl) Ochiul boului (Callistephus chinensis).

DOMNIȚĂ, domnițe, s. f. (În trecut) Fiică sau (mai rar) soție de domn (3); prințesă. Această domniță Ruxanda, prințule, este desigur aceea despre care am auzit. SADOVEANU, Z. C. 54. Lică Păun sta... pe o stradă cu nume de domniță romîncă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. Radul-vodă rămîind văduv, domnița Manda, unica sa fiică frumoasă ca o zi de mai, era singura [lui] mîngîiere. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ (În limbajul poetic) Termen cu care un bărbat se adresează femeii iubite. Domnița mea din visuri, apleacă-te spre mine. CAMIL PETRESCU, T. II 12.

DOMNIȚĂ ~e f. (diminutiv de la doamnă) 1) fam. (folosit și ca termen de adresare) Femeie tânără. 2) înv. Fiică de domn; prințesă; principesă. /doamnă + suf. ~iță

domniță f. od. fiica Domnitorului, principesă: plânge și suspină tânăra Domniță BOL.

domníță f., pl. e. Vechĭ. Soție de principe. Fiĭcă de principe.

Balașa (Domnița) f. fiica lui Const. Brâncoveanu, a cării amintire o păstrează biserica monumentală cu acest nume din București.

domniță s. f., g.-d. art. domniței; pl. domnițe

domniță s. f., g.-d. art. domniței; pl. domnițe

domniță s. f., g.-d. art. domniței; pl. domnițe

DOMNIȚĂ s. (IST.) principesă, prințesă, (reg.) prință, prințoaică.

DOMNIȚĂ s. principesă, prințesă, (reg.) prință, prințoaică.

RALU, Domnița ~ (sec. 19), fiica mai mică a domnului Țării Românești, Ioan Gheorghe Caragea. A inițiat prima formă organizatorică de teatru cult din România (Teatrul de la Cișmeaua Roșie din București, 1817).