2 intrări

13 definiții

dolíe2 sf [At: H XII, 40 / Pl: ~íi / E: nct] (Mol) Bacșiș dat lăutarilor la nuntă.

dolíe1 sf [At: (a. 1829) IORGA, S.D. XIV, XXXV / V: dóiu s / Pl: ~íi / E: vsl долѥ] (Mai ales Mol) 1 Parte a albiei unui râu, cu înclinație mică și curgere lină, unde apa este adâncă. 2 Loc adăpostit de vânt. 3 Bulboană. 4 (Reg) Loc unde apa iese de pe jilipul morii, dând impresia că fierbe. 5 (La casele țărănești) Loc de pe acoperiș unde se unesc două planuri. 6 Șanț de scurgere a apei în apropierea streașinilor la clădirile care au acoperișul puțin înclinat. 7 Tabla care căptușește dolia (6). 8 (Reg) Partea cea mai înaltă a acoperișului unei case.

DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ.

DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ.

DÓLIE, dolii, s. f. 1. (Mold.) Loc în care o apă curgătoare curge încet, leneș. Anul trecut, subt lunca de la malul celălalt era o dolie, care acuma a rămas pe uscat. SADOVEANU, Î. A. 10. ◊ (Adjectival). Caută de mai îngăduie pluta mai ales pe unde-i apa dolie. ȘEZ. V 70. 2. Șanț sau jgheab format la intersecția a două versante de acoperiș. La coamă se pune un rînd de olane... iar la dolie se pune pe dedesubt o tablă de fier. La TDRG. La cele două puncturi unde se unesc doliile, [casa] avea cîte o bășică de pămînt smălțuită, cu vîrful în formă de pasăre. FILIMON, C. 263.

dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)

dólie s. f. (sil. -li-e), art. dólia (sil. -li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (sil. -li-i-)

dólie (dólii), s. f.1. Șanț, unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. – 2. (Mold.) Loc în care un rîu curge încet. Sl. dolĕ „în jos” (Tiktin; Candrea; Iordan, BF, VII, 241), cf. rut. doli.Der. doli (var. dolii), vb. (a conduce pluta spre un loc liniștit); dolină, s. f. (depresiune în formă de pîlnie), cuvînt științific, din sb., slov. dolina prin intermediul germ. Doline; dornă, s. f. (ochi de apă liniștită), probabil alterare de la *dolnă, conservat în Olt. și Trans. și în toponimul Dorna. Probabil aceleiași rădăcini sl. îi aparține dulaș, s. n. (cărare pentru oi).

DÓLIE ~i f. 1) Linie de intersecție a două versante de acoperiș. 2) reg. Loc unde o apă (râu, fluviu) curge mai încet. [Art. dolia; G.-D. doliei; Sil. -li-e] /<sl. dole

dolie f. întretăierea a două planuri de învelitoare a unei case. [Cf. slav. DOLIE, în jos].

1) dólie f. (vsl. dolĕ, rut. doli, jos, în jos, d. dolina, vale. V. dolină). Est. Văĭoagă între doŭă dealurĭ. Adîncătură între doŭă planurĭ ale unuĭ acoperiș. Partea lină a unuĭ rîŭ de munte.

2) dólie f. (rus. rut. dólĕa, porțiune, parte). Nord. Refenea, cotizațiune (de la flăcăĭ p. lăŭtarĭ la horă).

doliésc v. tr. (d. dolie 1). Împing pluta la vale (la adînc).

Intrare: dolie
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dolie dolia
plural dolii doliile
genitiv-dativ singular dolii doliei
plural dolii doliilor
vocativ singular
plural
Intrare: dolia
dolia
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.