doinire sf [At: LUNGIANU, GL. 212 / Pl: ~ri / E: doini] 1 Cântare de doine (1-2). 2 (Ccr) Doină (1-2).

DOINIRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini. Nimic... nu oprea chesoanele din mers, nici pe tunari din doinirea molcomă. CAMILAR, N. I 431. ◊ Fig. Aud doiniri triste de vînt. SADOVEANU, O. I 393. Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-aiurea: Ziua-n vînt îți văd doinirea, Noaptea ți-o ascult. COȘBUC, P. II 275. – Pronunțat: doi-.

doina v vz doini

doini vit [At: EMINESCU, O. I, 32 / V: ~na / Pzi: ~nesc / E: doină] 1-2 A cânta doine (1-2) (din gură, din fluier etc.).

DOINA vb. I v. doini.

DOINI, doinesc, vb. IV. Intranz. A cînta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, P. 31. Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tînăr și ferice, Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. Iar vîntul doinește prin grîne. COȘBUC, P. II 23. ◊ Tranz. Se tot duc pe drum pietros Nouă mineri în sus la munte, Și-i unul care merge-n frunte, Doinind un cîntec mlădios. DEȘLIU, M. 20. Flăcăul începu să doinească subțire, stins, un cîntec din război. DUMITRIU, N. 238. (Fig.) În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. COȘBUC, P. I 191. (Cu complement intern) Cîntăreților din mai, Dulce va doini din nai Multe doine, mierla. COȘBUC, P. I 301. – Pronunțat: doi-. – Variantă: (popular) doina (PĂSCULESCU, L. P. 236) vb. I.

A DOINI ~esc 1. tranz. (doine) A interpreta din gură, din fluier sau din frunză. 2. intranz. A cânta o doină. /Din doină

doinì v. a cânta doine: și acel rege al poeziei... ce din frunze ’ți doinește EM.

doĭnésc v. intr. (d. doĭnă și înrudit cu bav. dönen, a răsuna, ol. deunen, a cînta, a glumi; nsl. donéti, ceh. dunĕti, ung. danolni, dalolni, a cînta; litv. dainuti, a doĭni). Cînt o doĭnă: a doĭni din fluĭer. – În Maram. dăĭnez.

doinire s. f., g.-d. art. doinirii; pl. doiniri

doinire s. f., g.-d. art. doinirii; pl. doiniri

doinire s. f. (sil. doi-), g.-d. art. doinirii; pl. doiniri

doini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinesc, 3 sg. doinește, imperf. 1 doineam; conj. prez. 1 sg. să doinesc, 3 să doinească

doini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinesc, imperf. 3 sg. doinea; conj. prez. 3 să doinească

doini vb. (sil. doi-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinesc, imperf. 3 sg. doinea; conj. prez. 3 sg. și pl. doinească

DOINIRE s. doinit, (pop.) trăgănare.

DOINIRE s. doinit, (pop.) trăgănare.

DOINI vb. (pop.) a trăgăna, (Transilv. și Maram.) a hori. (~ foarte frumos.)

DOINI vb. (pop.) a trăgăna, (Transilv. și Maram.) a hori. (~ foarte frumos.)