2 intrări

7 definiții

DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.

DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găsi ceva din întâmplare; a pune mâna pe ceva, a înhăța.

DODÍ, dodésc, vb. IV. Tranz. (Trans.) A o nimeri, a ghici fără să vrea. (din dodă)

dodeĭesc v. tr. (vsl. dodĕĭati, sîrb. dódijati, dojaditi. V. nădăĭesc). Vechĭ. Incomodez, supăr, necăjesc, molestez (Cost. 1, 262). – Și dodăĭesc și dodiesc.

dodésc v. tr. (rudă cu dodiĭ). Vest. Brodesc, nemeresc: Vezĭ de maĭ dodește vre-o mătase (VR. 1928, 3, 361). A o dodi, a o brodi. V. zgodesc.

dodéz (mă) v. refl. (var. din dodesc). Trans. Mă ferchezuĭesc, mă spăl, mă peptăn.

dodiálă, dodiésc V. dodeĭ-.

Intrare: dodi
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dodi dodire dodit dodind singular plural
dodește dodiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dodesc (să) dodesc dodeam dodii dodisem
a II-a (tu) dodești (să) dodești dodeai dodiși dodiseși
a III-a (el, ea) dodește (să) dodească dodea dodi dodise
plural I (noi) dodim (să) dodim dodeam dodirăm dodiserăm, dodisem*
a II-a (voi) dodiți (să) dodiți dodeați dodirăți dodiserăți, dodiseți*
a III-a (ei, ele) dodesc (să) dodească dodeau dodi dodiseră
Intrare: dodit
dodit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dodit doditul dodi dodita
plural dodiți dodiții dodite doditele
genitiv-dativ singular dodit doditului dodite doditei
plural dodiți dodiților dodite doditelor
vocativ singular
plural
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dodire dodirea
plural dodiri dodirile
genitiv-dativ singular dodiri dodirii
plural dodiri dodirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)