10 definiții pentru dodecar

dodecár sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXII, 46 / V: (înv) ~dăc~ sm / Pl: ~i / E: ngr δωδεκαρυ] Monedă turcească de aur, care a circulat în trecut și în țările române.

DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XIX. – Din ngr. dodekária „duzină”.

DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în țările românești. – Din ngr. dodekária „duzină”.

DODECÁR, dodecari, s. m. (Învechit) Monedă valorînd doisprezece lei vechi. Numără cele cincizeci de pungi de bani, în mahmudele, dodecari, funduci și rubiele. FILIMON, C. 132.

dodecár s. m., pl. dodecári

dodecár s. m., pl. dodecári

dodecár (dodecári), s. m. – Monedă turcească de argint, la începutul sec. XIX. Valora 12 taleri. Ngr. δωδεϰόρι, de la δώδεϰα „doisprezece” (Tiktin; Scriban; Gáldi 174).

dodecár, dodecri, s.m. (înv.) veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române, în timpul lui Caragea (valora 12 lei vechi).

dodecar m. monedă veche din timpul lui Caragea, valorând 12 lei vechi: numără cele cincizeci pungi de bani în mahmudele, dodecari, funduci și rubiele FIL. [Gr. mod.].

dodecár m. (bgr. dodekári). O monetă care valora 12 leĭ vechĭ pe la 1800.

Intrare: dodecar
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dodecar dodecarul
plural dodecari dodecarii
genitiv-dativ singular dodecar dodecarului
plural dodecari dodecarilor
vocativ singular
plural