13 definiții pentru docilitate ducilitate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.

DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.

docilitate sf [At: NEGULICI / V: (înv) duc~ / Pl: ~ități / E: fr docilité, lat docilitas, -atis] Supunere cu ușurință la orice, fără proteste.

DOCILITÁTE s. f. Însușirea celui care se supune cu ușurință, care se lasă condus de alții. Era uimitoare docilitatea cu care ele... executau... mișcările. CAMIL PETRESCU, U. N. 98.

DOCILITÁTE s.f. Însușirea de a fi docil; supunere, blândețe. [Cf. fr. docilité, lat. docilitas].

DOCILITÁTE s. f. însușirea de a fi docil. (< fr. docilité, lat. docilitas)

DOCILITÁTE f. Caracter docil. /<fr. docilite, lat. docilitas, ~atis

docilitate f. dispozițiune naturală de a fi lesne condus: docilitatea e prima condițiune a progresului.

* docilitáte f. (lat. docilitas, -átis). Calitatea de a fi docil.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

docilitáte s. f., g.-d. art. docilitắții

docilitáte s. f., g.-d. art. docilității


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DOCILITATE s. ascultare, cumințenie, supunere, (livr.) obediență, (rar) cuminție, sumisiune, supușenie, (înv.) ascultămînt, plecăciune, subordinație. (~ unei persoane.)

Intrare: docilitate
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • docilitate
  • docilitatea
plural
genitiv-dativ singular
  • docilități
  • docilității
plural
vocativ singular
plural
ducilitate
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

docilitate ducilitate

etimologie: