2 intrări

5 definiții

docăní [At: JIPESCU, O. 118 / V: ~ăí / Pzi: ~nésc / E: fo] (Olt) 1 vt A certa (1-2). 2 vr A pricepe.

DOCĂNÍ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.

docăní (-nésc, -ít), vb. – A pisa, a insista, a deranja. – Var. docăi. Creație expresivă, cf. tocăni, bocăni. În Olt. și Munt.

docăĭésc și docănésc v. tr. (cp. cu tocănesc). Olt. Stăruĭ, insist, bat capu: l-am certat, l-am docănit; degeaba! (NPl. Ceaur, 54 și 14).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

docăní vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA.

Intrare: docăni
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) docăni docănire docănit docănind singular plural
docănește docăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) docănesc (să) docănesc docăneam docănii docănisem
a II-a (tu) docănești (să) docănești docăneai docăniși docăniseși
a III-a (el, ea) docănește (să) docănească docănea docăni docănise
plural I (noi) docănim (să) docănim docăneam docănirăm docăniserăm, docănisem*
a II-a (voi) docăniți (să) docăniți docăneați docănirăți docăniserăți, docăniseți*
a III-a (ei, ele) docănesc (să) docănească docăneau docăni docăniseră
Intrare: docănit
docănit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular docănit docănitul docăni docănita
plural docăniți docăniții docănite docănitele
genitiv-dativ singular docănit docănitului docănite docănitei
plural docăniți docăniților docănite docănitelor
vocativ singular
plural
docănire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular docănire docănirea
plural docăniri docănirile
genitiv-dativ singular docăniri docănirii
plural docăniri docănirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)