3 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dobitocí vtr [At: VALIAN, V. / Pzi: ~cesc / E: dobitoc] 1-2 A se abrutiza (1-4).

dobitocì v. a (se) face dobitoc, a (se) tâmpi.

DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.

dobitóc, ~oácă [At: PALIA (1581), 193/1 / Pl: ~i, ~oáce / E: vsl добиток] 1 sn Animal (patruped). 2 sm (Înv; cu indicarea speciei de animale) Mulțime de... 3 (Îvr; îs) ~ ceresc Constelație cu nume de animal. 4-5 smf, a (Om) lipsit de inteligență și bun-simț.

DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.

DOBITÓC2, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. m. și f. (Termen injurios, mai ales în apostrofe) Om lipsit de inteligență sau de bun simț. Unde sînt cizmele șterpelite, dobitocule? CAMILAR, N. I 280. ◊ (Adjectival) Nu l-am crezut așa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atît. C. PETRESCU, C. V. 354.

DOBITÓC2 ~ci m. fig. Persoană lipsită de inteligență și de bun-simț. /<sl. dobytuku

dobitoc n. 1. animal, mai ales domestic, vită; 2. fig. stupid, idiot [Slav. DOBITŬKŬ, avere; la popoarele pastorale vitele sunt principala lor bogăție (v. marfă)].

dobitocésc v. tr. Îndobitocesc, abrutizez: rachiu dobitocește omu. Taxez de dobitoc: ĭa nu-ĭ dobitoci pe alțiĭ cînd tu singur eștĭ dobitoc!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dobitóc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitóci; adj. f., s. f. dobitoácă, pl. dobitoáce

dobitóc adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitóci; f. sg. dobitoácă, pl. dobitoáce


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dobitóc (dobitoáce), s. n.1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s. f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s. f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).

Intrare: dobitoci
dobitoci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dobitoc (adj.)
dobitoc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A63)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dobitoc
  • dobitocul
  • dobitocu‑
  • dobitoa
  • dobitoaca
plural
  • dobitoci
  • dobitocii
  • dobitoace
  • dobitoacele
genitiv-dativ singular
  • dobitoc
  • dobitocului
  • dobitoace
  • dobitoacei
plural
  • dobitoci
  • dobitocilor
  • dobitoace
  • dobitoacelor
vocativ singular
plural
Intrare: dobitoc (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dobitoc
  • dobitocul
  • dobitocu‑
plural
  • dobitoci
  • dobitocii
genitiv-dativ singular
  • dobitoc
  • dobitocului
plural
  • dobitoci
  • dobitocilor
vocativ singular
  • dobitocule
plural
  • dobitocilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dobitoc, -oacă dobitoacă dobitoc (2)

  • 1. peiorativ (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Unde sînt cizmele șterpelite, dobitocule? CAMILAR, N. I 280.
      surse: DLRLC
    • Nu l-am crezut așa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atît. C. PETRESCU, C. V. 354.
      surse: DLRLC

etimologie: