DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. Termen de politețe pentru o femeie (căsătorită). ◊ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. (Înv.) Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na.

doamnă sf [At: (a. 1462), ap. TDRG / Pl: ~ne / E: ml dom(i)na] 1-2 Soție a unui domnitor sau a unui boier. 3 (Pgn) Soție. 4 Termen de politețe pentru o femeie căsătorită. 5 (Îs) ~ de onoare Femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei regine, al unei prințese. 6 Stăpână a unei case, a unei gospodării. 7 (Bot; reg; îc) ~-mare sau ~a-codrului Mătrăgună (Atropa belladona). 8 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans).

DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. Termen de politețe pentru o femeie căsătorită. ◊ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na.

DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. (Folosit azi mai rar) Termen de politețe întrebuințat izolat sau pus înaintea numelui unei femei căsătorite căreia i se adresează sau despre care vorbește cineva. Domni cu monoclu și doamne cu buze vopsite. ISAC, O. 90. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și fără pălării. IBRĂILEANU, A. 7. [În caretă] se afla o doamnă a cărei frumusețe era încă strălucitoare. MACEDONSKI, O. III 16. Mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ (Franțuzism; urmat de adj. posesiv) Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. ♦ (Învechit, totdeauna cu determinări adjectivale) Soție de boier; jupîneasă. Orice-i zicea boieriul sau doamna acestuia să facă, ea pe loc și făcea. MARIAN, O. II 386. ◊ (Azi, fără determinări) Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormînt. IBRĂILEANU, A. 15. ♦ Nume dat în trecut de copiii de școală învățătoarelor și profesoarelor căsătorite. 2. (Într-o epocă mai veche) Soție a unui monarh sau a unui prinț. V. regină, principesă. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine. EMINESCU, O. I 149. Domnule, măria-ta, Pe Codreanul nu-l ierta, Că... pe doamna ți-a fura. ALECSANDRI, P. P. 90. ♦ Regină, suverană. (Fig.) Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna: Doamna mărilor ș-a nopții. EMINESCU, O. I 148. 3. Compus: (Bot.) doamnă-mare = mătrăgună. Strînge dumneaei și zamă de mătrăgună, ce se cheamă la noi «doamnă-mare». SADOVEANU, N. F. 35.

DOAMNĂ ~e f. 1)(folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) Femeie căsătorită. 2) Soție a domnului. 3) înv. Stăpână a unei case boierești. ◊ ~ mare plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre, întrebuințată în medicină; mătrăgună. /<lat. dom[i]na

doamnă f. 1. od. soția Domnului: ce faci tu, copilă? zise Doamna mare BOL.; 2. stăpână: (luna) Doamna mărilor și a nopții varsă liniște și somn EM.; 3. titlu de onoare ce se dă femeilor. [Lat. vulg. DOMNA = clasic DOMINA].

doámnă f., pl. e (lat. dómina și domna, it. donna, fr. dame, pv. (dom)na, sp. duena, dona, pg. dona. V. domn). Soția domnitoruluĭ (regineĭ i se zice și astăzĭ în biserică doamnă și regină). Stăpînă (Poet.) Roma a fost doamna lumiĭ. Titlu de onoare dat cucoanelor și de elevele din școala primară profesoareĭ (Servitoriĭ zic stăpîneĭ cocoană. În Trans. doamnă). V. duducă.

AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

CĂLȚUN¹, călțuni, s. m. 1. (Înv. și pop.) Încălțăminte de sărbătoare (asemănătoare cu cizmele); ciorap de lână. 2. Compus: călțunul-doamnei = plantă erbacee din familia rozaceelor, înaltă de 10-15 cm, cu flori galbene cu vinișoare violete; cerențel (Geum urbanum). – Din ngr. kalstóni (după încălța).

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

ac sn [At: CORESI, ap. HEM 112 / Pl: ace / E: lat acus] 1 Ustensilă de oțel subțire, lustruită, ascuțită la unul din capete și prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. 2 (Îe) (A scăpa) ca prin urechile ~ului (A scăpa) cu mare greutate dintr-o încurcătură, o primejdie etc. 3-4 (Îe) A călca (sau a umbla) ca pe ace A călca (sau a umbla) încet, cu grijă. 5-6 (Îe) Nici cât un vârf de ~ Foarte mic (ca dimensiuni, cantitate etc.). 7 (Îe) A căuta ~ul în carul cu fân A face o muncă zadarnică. 8-9 (Îe) A avea ~ de cojocul cuiva A avea mijloace de a înfrâna sau a pedepsi pe cineva. 10-11 (Îe) A băga (sau a ascunde) ~ în miere A face vrajbă între oameni. 12 (Îs) ~ cu gămălie Bold. 13 (Îs) ~ de siguranță Ustensilă alcătuită dintr-un ac și un sistem de închidere, folosit pentru prinderea materialelor textile. 14 (Îs) ~ de păr Agrafa. 15 (Pan; șîs ~ de gheață) Cristal de gheață lung și subțire, asemănător ca formă cu un ac (1). 16 Piesă în formă de ac care servește ca indicator la unele aparate sau instrumente (de măsură). 17-18 Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren sau de tramvai, care permite trecerea vehiculului pe una din liniile bifurcației Si: macaz. 19-20 (Zlg) Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe la unele animale, folosit pentru apărare sau atac. 21-22 (Zlg) Organ în formă de ac sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, servindu-le la apărare. 23 (Bot) Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 24 (Bot; îc) ~ul doamnei Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris). 25 (Bot; îc; reg) ~ul pământului Strașnic. 26 (Zlg) ~ de mare Pește marin cu corpul lung și subțire, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens).

călțun sm [At: TETRAEV. (1574) 204 / V: colțon, col~ / Pl: ~i / E: ngr ϰαλτσύνι] (Reg) 1 Încălțăminte de sărbătoare (asemănătoare cu cizmele) cu tureac scurt, având deasupra o frunză de piele roșie. 2 (Pan) Gheată grosolană, lucrată din piele, din pănură sau din lemn. 3 Un fel de ciorapi fără talpă (asemănători cu ghetrele sau cu jambierele) Si: călțunaș (1). 4 Încălțăminte de lână (asemănătoare cu pâslarii) care se purta prin casă sau prin curte. 5 (Șîc ~ul-Doamnei) Plantă erbacee din familia rozaceelor, înaltă de 10-15 cm, cu flori galbene cu vinișoare violete Si: comanacul-ciobanului, condurul-doamnei, cerențel (2), crânceș, cuișoriță, hreaniță, papucii-doamnei, rădiche, ridichioară (Geum rivale). 6 (Șip; îc) ~ul-popii Plantă erbacee de talie mică, din familia violacee, cu tulpina întinsă pe pământ, glabră sau puțin pubescentă, cu frunzele cordiforme sau reniforme, cu florile inodore, albastre-deschis sau violete și fructul capsulă oblongă ascuțită Si: atlanac, atlângicuri, călțunași (4) albaștri, micșunele, tămâioare, toporași, viorele (Viola silvestris). 7 (Bot; reg; îac) Viorele sălbatice (Viola canina). 8 (Bot; reg; îac) Greghetin (Geranium pratense). 9 (Bot; reg; lpl) Canale (Impatientis balsamina).

condur² sm [At: I. NEGRUZZI, S. IV, 492 / Pl: ~i / E: tc kondúra] 1 (Înv) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit, adesea, cu broderii. 2 (Ban) Zestrea miresei. 3 (Fig; iuz) Femeie. 4 (Bot; Mol; îs) ~ul doamnei Plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galben-roșcate și cu un pinten drept Si: (reg) altanâc, altângea, altângic, bostănei, bostunași, colțunaș, ciocănași, ciorcănei, floarea-cu-două-cozi, hobridrag, lobidrag, bobisdrag, lopostani, lupidrag, lupisdrag, năsturții, nemțoaice, pinteni, rostoponi, sultănele (Tropaeolum majus).

AC (pl. ace) sn. 1 Unealtă de cusut: ~ de cusut (🖼 10 A); a împunge cu acul; a înțepa cu acul; urechea sau urechile ~ului (Mold. borta ~ului), găuricea prin care se trece ața; prov.: a căuta ~ul în carul cu fîn, a stărui să găsească un lucru greu de aflat, a-și pierde vremea căutînd un lucru cu neputință de găsit; prov.: ca prin urechile ~ului, cu mare greutate, ca prin minune: a scăpat ca prin urechile ~ului; prov.: parcă stă pe ~e, e foarte nerăbdător, nu se simte la locul lui; prov.: a călca pe ~ e, a merge cu pași mărunți, parcă tresărind mereu; prov.: a avea (sau a găsi) ~ de cojocul cuiva, a avea mijloacele de a înfrîna, de a pedepsi pe cineva, de a se răzbuna; prov.: a băga ~ în miere, a vîrî zizanie între oameni; prov.: a ascunde ~ în miere, despre cei fățarnici cari au vorba blîndă și gînduri rele ¶ 2 Unealtă ascuțită la unul din capete sau la amîndouă vîrfurile cu care se prinde ceva, cu care se împunge undeva: ~ cu gămălie (🖼 10 B); ~de cap sau de păr ( 🖼 10 D); ~ de împletit, undrea; ~ de siguranță (🖼 10 C); ~ de cravată (🖼 10 E) ¶ 3 🐙 Boldul insectelor (albinei, viespii, țînțarului) cu care împung ¶ 4 📻 ~ magnetic, magnetul busolei ascuțit la ambele capete și care arată nordul (🖼 11) ¶ 5 🚝 Macaz ¶ 6 🌿 Frunza ascuțită a bradului, pinului, etc.: zeci de brazi cu ~ele întunecate înconjură locuința (IRG.) ¶ 7 🌿 ACUL-DOAMNEI, plantă din familia umbeliferelor ale cărei fructe se termină prin cîte un ac lung care-i dau o înfățișare cu totul caracteristică (Scandix pecten Veneris) (🖼 12) ¶ 8 🌿 ACUL-PĂMÎNTULUI = STRAȘNIC ¶ 9 🐟AC-DE-MARE, un pește de forma unui ac lung (30-90 cm.) și subțire (Syngnathus acus) [lat. acus].

ALBUMEALĂ sf. 🌿 = FLOAREA-DOAMNEI [lat. albumen + -eală].

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunași, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura.

CĂLȚUN, călțuni, s. m. (Mai ales la pl.) 1. (Învechit și popular) încălțăminte de sărbătoare, un fel de cizme. Lua-voi... Călțuni lați... Și la horă merge-voi. TEODORESCU, P. P. 87. 2. Compus: călțunul-doamnei = plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori galbene (Geum urbanum); cerențel.

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Pantof cu toc înalt împodobit adesea cu broderii și purtat altădată de femei. Să văd piciorul acela într-un condur de atlaz. SADOVEANU, P. S. 238. Și, nici una, nici două.. – Si sărută condurul. DELAVRANCEA, S. 101. O păreche de conduri cusuți numai cu fir. ISPIRESCU, L. 24. ◊ Fig. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii-i conduri A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, S. A. 22. 2. Compus: condurul-doamnei = plantă ornamentală -de grădină, agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate. și terminate cu un pinten drept (Tropaeolum majus); călțunaș, sultănele. În poiană mai vin încă elegante floricele, Unele-n condurii-doamnei și-n rochiți de rîndunele. ALECSANDRI, P. A. 125.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv) Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic. Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei = tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită. Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești, Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit) floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței; crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A. 186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Pîn' vineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim.

CONDUR ~i m. înv. poet. Pantof femeiesc de stofă, cu toc înalt, împodobit cu broderii. ◊ ~ul-doamnei plantă decorativă anuală, cu tulpină agățătoare, frunze verzi-albăstrui și flori mari portocalii. /<turc. kundura

condur m. 1. pantof strâns bine pe picior cu toc și turiac înalt (țăranca din Bucovina poartă încă conduri): într’un condur și într’un papuc PANN; 2. conduru Doamnei, plantă de ornament, cultivată pentru grăunțele-i verzi, din care se gătește un fel de condiment (Tr. opaeolum majus). [Turc. KONDUKA].

Elena (Doamna) f. soția lui Cuza, după a cărui moarte se retrase la mănăstire, dăruind avereai săracilor; muri în 1909.

Pietrele-Doamnei f. pl. V. Rarău.

Râul-Doamnei m. 1. afluent de-a stânga Argeșului, udă județul Muscel; 2. plasă în jud. Muscel.

Staël (Doamna de) f. (cit. Stal), ilustră scriitoare franceză: Corina, Despre Germania (1766-1817).

Stanca (Doamna) f. 1. fiica lui Iane Cantacuzino și soția lui Mihaiu Viteazul (dela 1583-1601); 2. numele soției lui Brâncoveanu.

doamnă s. f., art. doamna (abr. dna), g.-d. art. doamnei (abr. dnei), voc. doamnă, (dragă ~)/Doamna X; pl. doamne, voc. doamnelor (dar în adresarea în cereri, corespondență: Doamnă Directoare,...) corectat(ă)

doamnă s. f., g.-d. art. doamnei; pl. doamne; abr. nom.-ac. sg. art. dna, g.-d. sg. art. dnei

doamnă s. f., g.-d. art. doamnei; pl. doamne; abr. sg. art. dna, g.-d. art. dnei

acul-doamnei (plantă) s. m. art.

călțunul-doamnei (plantă) s. m. art.

doamna-codrului (plantă) (desp. -co-dru-) s. f. art., g.-d. art. doamnei-codrului

!doamnă-mare (plantă) s. f., g.-d. art. doamnei-mari

floarea-doamnei (plantă) s. f. art., g.-d. art. florii-doamnei

pantoful-doamnei (plantă) s. m. art.

papucul-doamnei (plantă) s. m. art.

+primă doamnă adj. + s. f. (~ de onoare)

!primă-doamnă (soție de președinte de stat) s. f., art. prima-doamnă, g.-d. art. primei-doamne; pl. prime-doamne, art. primele-doamne

acul-doamnei (plantă) s. m. art.

călțunul-doamnei (plantă) s. m. art.

!doamna-codrului (plantă) (-co-dru-) s. f. art., g.-d. art. doamnei-codrului

!doamnă-mare (plantă) s. f., g.-d. art. doamnei-mari; pl. doamne-mari

!floarea-doamnei (plantă) s. f. art., g.-d. art. florii-doamnei

!pantoful-doamnei (plantă) s. m. art.

!papucul-doamnei (plantă) s. m. art.

*primă-doamnă s. f., art. prima-doamnă, g.-d. art. primei-doamne

acul-doamnei s. n.

călțunul-doamnei s. m.

doamna-codrului (bot.) s. f.

doamnă-mare (bot.) s. f.

floarea-doamnei s. f.

pantoful-doamnei (bot.) s. m.

papucul-doamnei (bot.) s. m.

DOAMNĂ s. 1. cucoană, madam, (pop.) jupâneasă, (ieșit din uz) damă, (grecism înv.) chera, (italienism înv.) signoră. (O ~ mai în vârstă.) 2. (IST.) (pop.) vodeasă, voduleasă, voievodeasă. (~ Tana, soția domnitorului Moldovei.)

DOAMNĂ s. v. nevastă, soție.

doamnă s. v. NEVASTĂ. SOȚIE.

DOAMNĂ s. 1. cucoană, madam, (pop.) jupîneasă, (ieșit din uz) damă, (grecism înv.) chera, (italienism înv.) signoră. 2. (pop.) vodeasă, voduleasă, voievodeasă. (~ Tana, soția domnitorului Moldovei.)

CĂLȚUNUL-DOAMNEI s. (BOT.) 1. (Geum rivale) (reg.) cerențel, crânceș. 2. (Geum urbanum) cerențel, (reg.) ridichioară.

DOAMNA-CODRULUI s. v. beladonă, mătrăgună.

DOAMNĂ-MARE s. v. beladonă, mătrăgună.

FLOAREA-DOAMNEI s. v. albumeală, albumiță, floarea-reginei, floare-de-colț.

PĂRUL-DOAMNEI s. v. strașnic.

CĂLȚUNUL-DOAMNEI s. (BOT.; Geum rivale) (reg.) cerențel, crînceș.

CONDUR s. 1. (Mold. și Bucov.) scarpă. (În trecut, femeile purtau in picioare ~i.) 2. (BOT.) condurul-doamnei (Tropaeolum majus) = călțunaș, (pop.) nemțoaică, (reg.) conduraș, sultănică, (Olt.) lobidrag, (Transilv.) pinteni (pl.).

doamna-codrului s. v. BELADONĂ. MĂTRĂGUNĂ.

doamnă-mare s. v. BELADONĂ. MĂTRĂGUNĂ.

floarea-doamnei s. v. ALBUMEALĂ. ALBUMIȚĂ. FLOAREA-REGINEI. FLOARE-DE-COLȚ.

părul-doamnei s. v. STRAȘNIC.

doamna se folosește corect numai cu numele de familie (de obicei al soțului), chiar dacă la mijloc se pune și prenumele soției, deci doamna Popescu, doamna Maria Popescu; eventual se poate spune numai doamnă, doamna, dar în nici un caz numai cu prenumele: doamna Maria. Desigur, modelul a fost furnizat de obiceiul franțuzesc (vezi madam). Ce e drept, în limba veche, soțiile voievozilor erau numite Doamna Oltea, Doamna Stanca, dar aici doamna era echivalent cu „soția domnului”, și pe atunci nu existau nume de familie.

Fundenii Doamnei, bis. în București, ctitorită de marele spătar Mihai Cantacuzino în 1699 pe malul lacului Fundeni, cu picturi murale executate de Pârvu Mutu. De o mare frumusețe și unic este decorul exotic al fațadelor, împodobit, în întregime cu ornamente orientale de tipul miniaturilor persane, realizate în stuc.

BALTA DOAMNEI, com. în jud. Prahova; 2.865 loc. (1991).

BÎTCA DOAMNEI, înălțime (457 m alt.), la marginea de V a municipiului Piatra-Neamț, unde a fost descoperită o cetate geto-dacică (sec. 1 î. Hr.-1 d. Hr.) cu sanctuar și întărită cu ziduri de piatră.

PIETRELE DOAMNEI, stâncă zveltă în masivul Rarău, alcătuită din calcare mezozoice, de forma unei prisme triunghiulare, ca rezultat al eroziunii diferențiale. Lipsită de vegetație. Declarată monument al naturii. La baza ei apar plante rare ca ochii șoricelului, papucul doamnei, floarea de colț ș.a.

RÂUL DOAMNEI, râu, afl. stg. al Argeșului la Pitești; 98 km. R.D. își formează cursul prin confl. a două pâraie (Valea Rea, 20 km, considerat izv. pr., și Zârna, 17 km) care au obârșia în două lacuri glaciare (Viștea și, respectiv, Zârna) aflate aproximativ la aceeași altitudine (2.190 m) pe versantul de S al m-ților Făgăraș. După un curs vijelios în sectorul montan (panta medie este de 40‰), străbate muscelele și dealurile Argeșului, unde panta de curgere este de 4-8‰. Apele cursului său superior sunt parțial captate și conduse printr-un tunel de aducțiune în lacul de acumulare Vidraru. Afl. pr.: Cernat, Râul Târgului.

CALCEOLARIA L., CALCEOLARIA, PAPUCUL DOAMNEI, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din regiunile temperate ale Americii de S, peste 120 specii, anuale, bienale sau vivace, erbacee, subfrutescente sau frutescente. Plantă apreciată atît pentru forma curioasă a florilor asemănătoare unui portmoneu, cît și pentru coloritul lor: alb, galben, roșu-purpuriu, violet, unicolore sau punctate. înflorește primăvara-vara.

CYPRIPEDIUM L., PAPUCUL DOAMNEI, fam. Orchidaceae. Gen originar din Europa, America de N, Japonia și U.R.S.S., cca 35 specii, erbacee, terestre, cu un rizom cărnos, din care pornesc tulpina terminată cu o singură floare, rar două și frunzele. Florile mari, cu petale colorate, (labelul mare, umflat, în formă de papuc, galben), apar din toamnă pînă primăvara, fără un repaus bine definit (PI. 28. fig. 160).

DICENTRA Bernh., CERCEII DOAMNEI, fam. Papaveraceae. Gen originar din Asia și America de N, cca 15 specii, erbacee, perene. Frunze penat-partite. Flori roz, galbene sau albe, cordiforme, mai mult sau mai puțin turtite, dispuse unilateral, în raceme arcuite și pendule, lungi. Tufă cca 0,20-0,90 m înălțime. Ramuri frumos arcuite (Pl. 29, fig. 168).

Geum rivale L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (caliciul cu 5 sepale lanceolate, păroase, 5 petale obovate, stil articulat) pendente, roșiatice, scurt-pedunculate. Frunze în rozetă, penate, ultima pereche și foliola terminală mai mari, îndesuit-acut-dințate. Plante erbacee, perene. Tulpină erectă, 30-40 cm înălțime, pubescentă.

Tropaeolum majus L., « Condurul doamnei ». Specie care înflorește vara-toamna. Flori mari, cu pinteni lungi, pe pedunculi axilari lungi, libere deasupra frunzișului, pe tip 5, sepale colorate, inegale, petale rotunde, galbene-roșietice, cu striuri sîngerii, cele 3 din față fimbriate. Frunze alterne, orbiculate, lung-pețiolate, pe partea inferioară verzi- gri-albăstrui. Plantă anuală, erbacee, cu tulpină cărnoasă, cățărătoare sau tîrîtoare, glabră. Prezintă soiuri pitice și soiuri cu port pînă la 3 m înălțime și divers colorate: roșii, stacojii, galbene-aurii, crem-albe, roz-gălbui, simple sau duble, cu miros plăcut.

doamna albă expr. (tox.) heroină.