2 intrări

17 definiții

dizidént, ~ă smf vz disident

DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident.

DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident.

DIZIDÉNT, -Ă s.m. și f. v. disident.

disidént, ~ă smf, a [At: ASACHI, I. 345/29 / V: dezi~, dizi~, (înv) des~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr dissident, lat dissidens, -ntis] 1-2 (Înv) (Persoană) care se abătea de la dogmele religiei catolice. 3-4 (Pex) Eretic. 5-6 (Persoană) care (făcând parte dintr-o colectivitate, dintr-o organizație etc.) are opinii deosebite de acelea ale majorității. 7-8 (Spc) (Persoană) care nu este de acord cu un regim politic aflat la putere.

DISIDÉNT, -Ă, disidenți, -te, s. m. și f. Persoană care are păreri sau opinii deosebite față de colectivitatea, organizația etc. din care face parte. ◊ (Adjectival) Grup disident. [Var.: dizidént, -ă s. m. și f.] – Din fr. dissident, lat. dissidens, -ntis.

DISIDÉNT, -Ă, disidenți, -te, s. m. și f. Persoană care are păreri sau opinii deosebite față de colectivitatea, organizația etc. din care face parte. ◊ (Adjectival) Grup disident. [Var.: dizidént, -ă s. m. și f.] – Din fr. dissident, lat. dissidens, -ntis.

DISIDÉNT, disidenți, s. m. Persoană care face opinie separată față de majoritate.

disidént s. m., pl. disidénți

disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte

disidént s. m., pl. disidénți

DISIDÉNT, -Ă s.m. și f. Persoană ale cărei păreri, opinii sunt deosebite de ale majorității. [Var. dizident, -ă s.m.f. / cf. fr. dissident, lat. dissidens].

DISIDÉNT, -Ă s. m. f. cel ale cărui păreri, convingeri (politice) sunt deosebite de ale majorității sau ale unui grup din care face parte. (< fr. dissident, lat. dissidens)

DISIDÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care manifestă disidență. /<fr. dissident, lat. dissidens, ~ntis

disident a. care profesează o doctrină sau o opiniune diferită de a majorității.

* disidént, -ă adj. (lat. dis-sidens, -éntis). Care are ideĭ diferite de ale majoritățiĭ: junimiștiĭ eraŭ conservatorĭ disidențĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

disidént, -ă1. s.m.f. (Folosit cu sens pozitiv după decembrie 1989) Persoană cu opinii opuse celor ale regimului totalitar; opozant ◊ „Ne amintim cu toții, și nu fără nostalgie, de acel prim Consiliu Național al Frontului de după revoluție, din care făceau parte majoritatea disidenților, adică acei oameni care avuseseră îndrăzneala să-l înfrunte pe față pe Nicolae Ceaușescu.” R.lit. 8 XI 90 p. 2. ◊ „Dan Deșliu nu mai era demult doar poetul oficial al comunismului românesc timpuriu; devenise disidentul lucid și îndrăzneț față de comunismul târziu (și întârziat al lui Ceaușescu).” R.lit. 28 I 92 p. 15. ◊ „Dintre toate câte a fost matematicianul de excepție ajuns la multidisciplinaritate și la filosofia științei, viitorologul, politologul [...] ceea ce va dăinui mai mult din el va fi, fără îndoială, disidentul, luptătorul demn și neînfricat pentru libertate.” D. 147/95 p. 12; v. și prospectologie.2. adj. (Folosit cu sens pozitiv după decembrie 1989) De disidență, aparținând disidenței ◊ „Literatura disidentă are o atitudine deschis opoziționistă față de puterea comunistă.” R.lit. 29/93 p. 10. ◊ „Lucrarea se referă la mișcările dizidente, la diferite personalități proeminente ale rezistenței est-europene.” R.lit. 30/93 p. 19. ◊ „Ziarele și revistele i-au găzduit ideile disidente. D. 143/95 p. 15 [și dizident] (din fr. dissident; DN, DN3)

Intrare: dizident
dizident
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: disident
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disident disidentul
plural disidenți disidenții
genitiv-dativ singular disident disidentului
plural disidenți disidenților
vocativ singular
plural
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dizident dizidentul
plural dizidenți dizidenții
genitiv-dativ singular dizident dizidentului
plural dizidenți dizidenților
vocativ singular
plural