2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

divorțare sf [At: DDRF / Pl: ări / E: divorța] (Rar) Despărțire prin divorț (1).

DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).

DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).

divorțá [At: LM / V: (rar) desv~ / Pzi: ~țéz / E: fr divorcer] 1 vi (D. soți) A se despărți prin divorț (1). 2 vt A determina pe cineva să se despartă prin divorț (1). 3 (Fig) A fi în dezacord cu ceva.

DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. Va trebui să divorțez ca să se termine toată povestea. CAMIL PETRESCU, T. I 212. ◊ Tranz. fact. Era să divorțeze pe femeia unui prefect. DELAVRANCEA, la TDRG.

DIVORȚÁ vb. I. intr. (Despre soți) A se despărți, a rupe căsătoria prin divorț. [Cf. fr. divorcer, it. divorzare].

DIVORȚÁ vb. intr. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț. (după fr. divorcer)

A DIVORȚÁ ~éz 1. intranz. (despre soți) A rupe relațiile de căsătorie prin divorț; a desface căsătoria în mod legal; a se despărți. 2. tranz. 1) A determina la divorț. 2) A despărți printr-un proces civil de divorț. /<fr. divorcer

divorțà v. 1. a face divorț; 2. fig. a se pune în opozițiune cu: a divorța de bunul simț.

* divorțéz v. tr. (fr. divorcer). Deapart pin lege doĭ soțĭ unu de altu. V. refl. Mă despart desfăcînd căsătoria pin lege.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză

divorțá vb., ind. prez. 1 sg. divorțéz, 3 sg. și pl. divorțeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIVORȚÁ vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții au ~.)

DIVORȚA vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții s-au ~.)

A divorța ≠ a (se) căsători

Intrare: divorțare
divorțare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • divorțare
  • divorțarea
plural
  • divorțări
  • divorțările
genitiv-dativ singular
  • divorțări
  • divorțării
plural
  • divorțări
  • divorțărilor
vocativ singular
plural
Intrare: divorța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • divorța
  • divorțare
  • divorțat
  • divorțatu‑
  • divorțând
  • divorțându‑
singular plural
  • divorțea
  • divorțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • divorțez
(să)
  • divorțez
  • divorțam
  • divorțai
  • divorțasem
a II-a (tu)
  • divorțezi
(să)
  • divorțezi
  • divorțai
  • divorțași
  • divorțaseși
a III-a (el, ea)
  • divorțea
(să)
  • divorțeze
  • divorța
  • divorță
  • divorțase
plural I (noi)
  • divorțăm
(să)
  • divorțăm
  • divorțam
  • divorțarăm
  • divorțaserăm
  • divorțasem
a II-a (voi)
  • divorțați
(să)
  • divorțați
  • divorțați
  • divorțarăți
  • divorțaserăți
  • divorțaseți
a III-a (ei, ele)
  • divorțea
(să)
  • divorțeze
  • divorțau
  • divorța
  • divorțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

divorța

  • 1. (Despre soți) A se despărți prin divorț.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: despărți antonime: căsători un exemplu
    exemple
    • Va trebui să divorțez ca să se termine toată povestea. CAMIL PETRESCU, T. I 212.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A determina pe cineva să se despartă prin divorț.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • factitiv Era să divorțeze pe femeia unui prefect. DELAVRANCEA, la TDRG.
        surse: DLRLC

etimologie: