divictar sm [At: GHEORGACHI, LET. III, 293/18 / V: (înv) ~iu, devi~ / E: tc divitdar] (Tcî) 1 Titlu dat boierului care se îngrijea de obiectele necesare domnitorului pentru scris. 2 Purtătorul călimării domnești. 3 Persoană care avea titlu de divictar (2).

DIVICTAR, divictari, s. m. (Învechit) Boiernaș de curte care se îngrijea de cele trebuincioase domnitorului pentru scris; purtătorul călimării domnești. Cîteva sute de boieri mici, fără barbă, ziși starea a doua și a treia, între care se prenumărau... divictaru... stolnici, șătrari. GHICA, S. XIV.

DIVICTAR, divictari, s. m. (Înv.) Boiernaș de curte care se îngrijea de cele trebuincioase domnitorului pentru scris; purtătorul călimării domnești. – Tc. divitdar.

divictar m. od. boierinaș care ținea călimările domnești; Vodă îmi zise: te fac divictar GHICA. [Turc. DIVITDAR (din divit, călimări)].

divictár și de- m. (turc. pers. divitdar, purtător de călimară). Sec. 18. Boĭerinaș care purta călimara și alte obĭecte de scris la curtea domnească. V. calemgiŭ.

devictar sm vz divictar

divictariu sm vz divictar

devictár V. divictar.

divictar (divictari), s. m. – (Înv.) Dregător la Curtea Domnească, însărcinat cu păstrarea materialului domnitorului. Tc. divitdar (Șeineanu, III, 48). Sec. XVIII, înv.