6 definiții pentru divictar

divictár sm [At: GHEORGACHI, LET. III, 293/18 / V: (înv) ~iu, devi~ / E: tc divitdar] (Tcî) 1 Titlu dat boierului care se îngrijea de obiectele necesare domnitorului pentru scris. 2 Purtătorul călimării domnești. 3 Persoană care avea titlu de divictar (2).

DIVICTÁR, divictari, s. m. (Învechit) Boiernaș de curte care se îngrijea de cele trebuincioase domnitorului pentru scris; purtătorul călimării domnești. Cîteva sute de boieri mici, fără barbă, ziși starea a doua și a treia, între care se prenumărau... divictaru... stolnici, șătrari. GHICA, S. XIV.

DIVICTÁR, divictari, s. m. (Înv.) Boiernaș de curte care se îngrijea de cele trebuincioase domnitorului pentru scris; purtătorul călimării domnești. – Tc. divitdar.

divictár (divictári), s. m. – (Înv.) Dregător la Curtea Domnească, însărcinat cu păstrarea materialului domnitorului. Tc. divitdar (Șeineanu, III, 48). Sec. XVIII, înv.

divictar m. od. boierinaș care ținea călimările domnești; Vodă îmi zise: te fac divictar GHICA. [Turc. DIVITDAR (din divit, călimări)].

divictár și de- m. (turc. pers. divitdar, purtător de călimară). Sec. 18. Boĭerinaș care purta călimara și alte obĭecte de scris la curtea domnească. V. calemgiŭ.

Intrare: divictar
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • divictar
  • divictarul
  • divictaru‑
plural
  • divictari
  • divictarii
genitiv-dativ singular
  • divictar
  • divictarului
plural
  • divictari
  • divictarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)