2 intrări

6 definiții

disuadá vt [At: LM / P: ~su-a~ / Pzi: ~déz / E: fr dissuader] (Frm) A abate pe cineva de la o hotărâre.

disuadá vb. (sil. -su-a-), ind. prez. 3 sg. disuadeáză

DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].

DISUADÁ vb. tr. a abate pe cineva de la o hotărâre. (< fr. dissuader)

A DISUADÁ ~éz tranz. livr. (persoane) A sfătui să renunțe (la o intenție); a deconsilia. /<fr. dissuader, lat. dissuadere

* disuadéz v. tr. (fr. dissuader, d. lat. dissuadére). Desfătuĭesc.

Intrare: disuada
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) disuada disuadare disuadat disuadând singular plural
disuadea disuadați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) disuadez (să) disuadez disuadam disuadai disuadasem
a II-a (tu) disuadezi (să) disuadezi disuadai disuadași disuadaseși
a III-a (el, ea) disuadea (să) disuadeze disuada disuadă disuadase
plural I (noi) disuadăm (să) disuadăm disuadam disuadarăm disuadaserăm, disuadasem*
a II-a (voi) disuadați (să) disuadați disuadați disuadarăți disuadaserăți, disuadaseți*
a III-a (ei, ele) disuadea (să) disuadeze disuadau disuada disuadaseră
Intrare: disuadat
disuadat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disuadat disuadatul disuada disuadata
plural disuadați disuadații disuadate disuadatele
genitiv-dativ singular disuadat disuadatului disuadate disuadatei
plural disuadați disuadaților disuadate disuadatelor
vocativ singular
plural
disuadare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disuadare disuadarea
plural disuadări disuadările
genitiv-dativ singular disuadări disuadării
plural disuadări disuadărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)