2 intrări

16 definiții

distonáre sf [At: DER / Pl: ~nắri / E: distona] 1-2 Distonanță (1-2).

DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.

DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.

distonáre s. f., pl. distonări

DISTONÁRE s.f. Intonare falsă a unui sunet. [< distona].

distoná vi [At: IBRĂILEANU, S. 153 / V: (îvr) des~ / Pzi: ~néz / E: ger distonieren, it distonare] 1 A fi în dezacord cu ansamblul sau cu restul. 2 (Muz; spc; d. sunete) A suna fals.

DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.

DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.

DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi (cu cineva sau cu ceva). Ridicătura de un violet palid distona cu celălalt pămînt gălbui, strîns ca în gheare de tufe de peliniță și tulpini veștede de diferite buruieni. CĂLUGĂRU, O. P. 55. În lumea asta mică și vie [a gării], nu făceau pată supărătoare și nu distonau decît pasagerii obișnuiți. POPA, V. 209.

distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză

distoná vb., ind. prez. 3 sg. distoneáză

A distona ≠ a armoniza, a se asorta

DISTONÁ vb. I. intr. A fi neconcordant, în neconcordanță, în dezacord, a nu se potrivi. [P.i. 3, 6 -nează. / < germ. distonieren].

DISTONÁ vb. intr. a fi neconcordant, a fi în dezacord, a nu se potrivi. ◊ (despre sunete muzicale) a suna fals. (< it. distonare)

A DISTONÁ ~éz intranz. 1) A fi în distonanță; a dezacorda; a discorda. 2) (despre sunete) A suna fals. /<it. distonare


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

distonare, abatere de la intonația (I, 1) justă. V. auz.

Intrare: distona
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) distona distonare distonat distonând singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) distonea (să) distoneze distona distonă distonase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) distonea (să) distoneze distonau distona distonaseră
Intrare: distonare
distonare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular distonare distonarea
plural distonări distonările
genitiv-dativ singular distonări distonării
plural distonări distonărilor
vocativ singular
plural