2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

disprețuít1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: disprețui] 1-7 Disprețuire (1-7). 8 (Îe) A nu fi de ~ A trebui să fie luat în considerare, având oarecare importanță, valoare, preț etc.

disprețuít2, ~ă a [At: PLR (1848) I, 121 / V: (înv) des~ / Pl: ~íți, ~e /E: disprețui] 1-2 (D. oameni) Care este privit cu dispreț (1-2). 3-4 (D. oameni) Care este tratat cu dispreț (1-2). 5 Neluat în seamă. 6 (Înv) Ocărât. 7 (Îvr) Depreciat.

DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.

DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.

DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Tratat cu dispreț, neluat în seamă, desconsiderat. Oare poate ca să fie suferință mai cumplită... Decît cea pe care-o naște dragostea disprețuită ? MACEDONSKI, O. I 241. – Variantă: (învechit) desprețuít, -ă (ALEXANDRESCU, M. 26) adj.

disprețuít adj. m., pl. disprețuíți; f. sg. disprețuítă, pl. disprețuíte

DISPREȚUÍT adj. desconsiderat. (O persoană ~.)

disprețuí [At: ANTIM, D. 408 / V: (îvr) despreciuí, (înv) des~ / Pzi: ~ésc / E: dispreț + -ui] 1-2 vt A avea dispreț (1-2) față de cineva sau ceva. 3-4 vt A trata cu dispreț (1-2) pe cineva sau ceva. 5 vt A nu lua în seamă Si: a nesocoti. 6 vt (Înv) A ocărî. 7 vt (Îvr) A se deprecia. 8 vrr (D. oameni) A nu se suporta.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A trata cu dispreț, a nu lua în seamă, a nesocoti, a nu pune preț (pe cineva sau pe ceva); a desconsidera. Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. ◊ Absol. Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Refl. reciproc. Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. – Variantă: (învechit) desprețuí (NEGRUZZI, S. I 19, ALEXANDRESCU, M. 6) vb. IV.

disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 disprețuiáscă

disprețuí vb. → prețui

DISPREȚUÍ vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~?; nu ~ ceea ce ți se oferă.)

A disprețui ≠ a aprecia, a prețui, a respecta

DISPREȚUÍ vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].

DISPREȚUÍ vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)

Intrare: disprețui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) disprețui disprețuire disprețuit disprețuind singular plural
disprețuiește disprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) disprețuiesc (să) disprețuiesc disprețuiam disprețuii disprețuisem
a II-a (tu) disprețuiești (să) disprețuiești disprețuiai disprețuiși disprețuiseși
a III-a (el, ea) disprețuiește (să) disprețuiască disprețuia disprețui disprețuise
plural I (noi) disprețuim (să) disprețuim disprețuiam disprețuirăm disprețuiserăm, disprețuisem*
a II-a (voi) disprețuiți (să) disprețuiți disprețuiați disprețuirăți disprețuiserăți, disprețuiseți*
a III-a (ei, ele) disprețuiesc (să) disprețuiască disprețuiau disprețui disprețuiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desprețui desprețuire desprețuit desprețuind singular plural
desprețuiește desprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desprețuiesc (să) desprețuiesc desprețuiam desprețuii desprețuisem
a II-a (tu) desprețuiești (să) desprețuiești desprețuiai desprețuiși desprețuiseși
a III-a (el, ea) desprețuiește (să) desprețuiască desprețuia desprețui desprețuise
plural I (noi) desprețuim (să) desprețuim desprețuiam desprețuirăm desprețuiserăm, desprețuisem*
a II-a (voi) desprețuiți (să) desprețuiți desprețuiați desprețuirăți desprețuiserăți, desprețuiseți*
a III-a (ei, ele) desprețuiesc (să) desprețuiască desprețuiau desprețui desprețuiseră
Intrare: disprețuit
disprețuit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disprețuit disprețuitul disprețui disprețuita
plural disprețuiți disprețuiții disprețuite disprețuitele
genitiv-dativ singular disprețuit disprețuitului disprețuite disprețuitei
plural disprețuiți disprețuiților disprețuite disprețuitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)