3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

displace v vz desplăcea[1]

  1. desplăcea nu este consemnat cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler

displăcea vi [At: HELIADE, O. I, 371 / V: ~lace, (îvr) desplace / Pzi: ~lac / E: it dispiacere] 1 A nu-i plăcea. 2 A nu agrea.

displăcere sf [At: CONCORDIA, 72/21 / V: (îvr) des~ / Pl: ~ri / E: displăcea] (Rar) 1 Neplăcere. 2 Supărare.

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. (Construit cu dativul) A-i fi neplăcut, a nu-i fi pe plac. Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100. Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29. Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25. – Variantă: displáce vb. III.

DISPLÁCE vb. III. v. displăcea.

DISPLĂCEÁ vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displác, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea].

DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].

DISPLĂCEÁ vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere)

A DISPLĂCEÁ displác intranz. A înceta de a fi pe plac; a nu plăcea. /<it. dispiacere

displăcere f. sentiment penibil, vie contrarietate.

* displác, -plăcút, a -plăceá v. intr. (dis- și plac, după fr. déplaire și lat. displicére). Nu plac: vorba asta-mĭ displace.

* displăcére (după fr. déplaisir). Neplăcere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút

displăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác, 1 pl. displăcém, 2 pl. displăcéți; part. displăcút


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISPLĂCEÁ vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

arată toate definițiile

Intrare: displacere
displacere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • displacere
  • displacerea
plural
  • displaceri
  • displacerile
genitiv-dativ singular
  • displaceri
  • displacerii
plural
  • displaceri
  • displacerilor
vocativ singular
plural
Intrare: displăcea
verb (V502)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • displăcea
  • displăcere
  • displăcut
  • displăcutu‑
  • displăcând
  • displăcându‑
singular plural
  • displaci
  • displace-
  • displăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • displac
(să)
  • displac
  • displăceam
  • displăcui
  • displăcusem
a II-a (tu)
  • displaci
(să)
  • displaci
  • displăceai
  • displăcuși
  • displăcuseși
a III-a (el, ea)
  • displace
(să)
  • displa
  • displăcea
  • displăcu
  • displăcuse
plural I (noi)
  • displăcem
(să)
  • displăcem
  • displăceam
  • displăcurăm
  • displăcuserăm
  • displăcusem
a II-a (voi)
  • displăceți
(să)
  • displăceți
  • displăceați
  • displăcurăți
  • displăcuserăți
  • displăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • displac
(să)
  • displa
  • displăceau
  • displăcu
  • displăcuseră
desplace
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • displace
  • displacere
singular plural
  • displaceți
  • displăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • displacem
(să)
  • displacem
a II-a (voi)
  • displaceți
(să)
  • displaceți
a III-a (ei, ele)
Intrare: displăcere
displăcere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • displăcere
  • displăcerea
plural
  • displăceri
  • displăcerile
genitiv-dativ singular
  • displăceri
  • displăcerii
plural
  • displăceri
  • displăcerilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

displăcea desplace displace

  • 1. A nu-i plăcea, a nu agrea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: repugna antonime: plăcea 3 exemple
    exemple
    • Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100.
      surse: DLRLC
    • Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29.
      surse: DLRLC
    • Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25.
      surse: DLRLC

etimologie:

displăcere

etimologie:

  • displăcea
    surse: DN