11 definiții pentru dislocație dislocațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISLOCÁȚIE, dislocații, s. f. (Rar) Dislocare. – Din fr. dislocation.

DISLOCÁȚIE, dislocații, s. f. (Rar) Dislocare. – Din fr. dislocation.

dislocație sf [At: REGULAMENT, 15/12 / V: des~, dizl~, (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr dislocation] 1-3 Dislocare (1-3). 4-5 Dislocare (5-6). 6 Schimbare produsă în poziția unui element geologic (strat, masiv, structură geologică în ansamblul ei etc.) prin deformare plastică sau ruptură. 7 Defect structural microscopic al unui cristal, care constă în lipsa unuia sau a mai multor șiruri de atomi din rețeaua cristalină.

DISLOCÁȚIE s.f. Dislocare. ♦ Defect de structură al unui cristal, constând în perturbarea distribuției atomilor. [Gen. -iei, var. dislocațiune s.f. / < fr. dislocation].

DISLOCÁȚIE s. f. 1. dislocare. 2. defect de structură al unui cristal constând în perturbarea distribuției atomilor. (< fr. dislocation)

DISLOCAȚIÚNE s.f. v. dislocație.

* dislocațiúne f. (fr. dislocation, mlat. dislocatio, cl. delocatio). Acțiunea de de disloca. Luxațiune. – Și -áție, dar. ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dislocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. dislocáția (-ți-a), g.-d. art. dislocáției; pl. dislocáții, art. dislocáțiile (-ți-i-)

dislocáție s. f. (sil. -ți-e), art. dislocáția (sil. -ți-a), g.-d. art. dislocáției; pl. dislocáții, art. dislocáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dislocație, (engl.= dislocation) (tect.), orice deranjament din poziția inițială (depozițională) a unor strate sau a unui volum de roci din scoarța terestră.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DISLOCÁȚIE (< fr.) s. f. 1. Defect structural microscopic al unui cristal rezultat din alunecarea unui semiplan atomic în rețeaua cristalină (d. de margine) sau prin translația unei părți limitate din cristal în raport cu partea cu care se învecinează (d. în spirală). 2. (GEOL.) Modificarea poziției, inițial orizontală, a unui element geologic (structură, masiv, strat) prin deformare plastică sau rupturală. Se formează cute (dislocații plicative sau de cutare tangențială) sau fracturi (dislocații disjunctive, radiare sau rupturale).

Intrare: dislocație
dislocație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dislocație
  • dislocația
plural
  • dislocații
  • dislocațiile
genitiv-dativ singular
  • dislocații
  • dislocației
plural
  • dislocații
  • dislocațiilor
vocativ singular
plural
dislocațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dislocațiune
  • dislocațiunea
plural
  • dislocațiuni
  • dislocațiunile
genitiv-dativ singular
  • dislocațiuni
  • dislocațiunii
plural
  • dislocațiuni
  • dislocațiunilor
vocativ singular
plural

dislocație dislocațiune

  • surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Defect de structură al unui cristal, constând în perturbarea distribuției atomilor.
      surse: DN

etimologie: