14 definiții pentru disecție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio.

disécție sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr dissection, lat dissectio] 1 Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a părților lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii lor anatomice sau al realizării unei operații Si: disecare (1), (înv) disecație. 2 (Îs) Sală (sau, înv, amfiteatru) de ~ Sală (amfiteatru) unde se disecă (1) cadavre (într-un spital sau într-un institut de învățământ). 3 (Îs) Masă de ~ Masă pe care se disecă (1) cadavre. 4 (Fig) Cercetare minuțioasă.

DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio.

DISÉCȚIE, disecții, s. f. Disecare; cercetare, analiză a organelor disecate. ◊ Sală sau masă de disecție = sală unde (sau masă pe care) se disecă cadavre (de obicei într-un institut de învățămînt). Lua două conturi în buzunar să le mănînce după ce ieșea din sala de disecție. CAMIL PETRESCU, T. III 54.

DISÉCȚIE s.f. Disecare; cercetare a organelor disecate. [Gen. -iei. / cf. fr. dissection, lat. dissectio].

DISÉCȚIE s. f. deschidere chirurgicală a unui organism, separând diferitele lui componente pentru a le studia structura sau vătămăturile cauzate de o boală. (< fr. dissection, lat. dissectio)

DISÉCȚIE ~i f. Deschidere sau secționare prin mijloace chirurgicale a unui corp sau a unor părți ale lui, în scopul studierii lor anatomice sau pentru a efectua o operație. [Art. disecția; G.-D. disecției; Sil. -ți-e] /<fr. dissection, lat. dissectio

disecți(un)e f. 1. acțiunea de a diseca; 2. fig. cercetare minuțioasă.

* disecțiúne f. (lat. dis-séctio, -ónis. V. secțiune). Acțiunea de a diseca. Fig. Cercetare minuțioasă. – Și -écție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disécție (-ți-e) s. f., art. disécția (-ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (-ți-i-)

disécție s. f. (sil. -ți-e), art. disécția (sil. -ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISÉCȚIE s. (ANAT.) disecare. (~ unui organ.)

DISECȚIE s. (ANAT.) disecare. (~ unui organ.)

Intrare: disecție
disecție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disecție
  • disecția
plural
  • disecții
  • disecțiile
genitiv-dativ singular
  • disecții
  • disecției
plural
  • disecții
  • disecțiilor
vocativ singular
plural

disecție

  • 1. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: disecare
    • 1.1. Sală (sau masă) de disecție = sală unde (sau masă pe care) se disecă cadavre (de obicei într-un institut de învățământ).
      exemple
      • Lua două conturi în buzunar să le mănînce după ce ieșea din sala de disecție. CAMIL PETRESCU, T. III 54.
        surse: DLRLC

etimologie: