2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESCOMPLECTÁ vb. I v. descompleta.

DESCOMPLECTÁ vb. I v. descompleta.

DESCOMPLECTÁRE s. f. v. descompletare.

DESCOMPLECTÁRE s. f. v. descompletare.

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter).

DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta.

DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta.

descomplectare sf vz descompletare

descompleta [At: DEX / V: ~ecta / Pzi: ~tez / E: des- + completa cf fr décompléter] 1 vt A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. 2 vr A nu fi complet.

descompletare sf [At: DEX / V: ~ect~ / Pl: ~tări / E: descompleta] Luare a ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet Si: descompletat1.

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Des1- + completa (după fr. décompléter).

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-o totalitate lăsînd-o incompletă.

DESCOMPLECTÁ vb. I. v. descompleta.

DESCOMPLECTÁRE s.f. v. descompletare.

DESCOMPLETÁ vb. I. tr. A lua ceva dintr-un întreg făcându-l incomplet. [Var. descomplecta vb. I. / după fr. décompléter].

DESCOMPLETÁRE s.f. Acțiunea de a descompleta și rezultatul ei. [Var. descomplectare s.f. / < descompleta].

DESCOMPLETÁ vb. tr. a lua ceva dintr-un întreg, făcându-l incomplet. (după fr. décompléter)

A DESCOMPLETÁ ~éz tranz. A face să se descompleteze. /des- + a completa

A SE DESCOMPLETÁ mă ~éz intranz. A deveni incomplet. /des- + a completa

*descompletéz v. tr. (d. completez). Stric ceĭa ce era complet: în această scoală s’a descompletat număru profesorilor. – Și dis-.

arată toate definițiile

Intrare: descompleta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descompleta
  • descompletare
  • descompletat
  • descompletatu‑
  • descompletând
  • descompletându‑
singular plural
  • descompletea
  • descompletați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • descompletez
(să)
  • descompletez
  • descompletam
  • descompletai
  • descompletasem
a II-a (tu)
  • descompletezi
(să)
  • descompletezi
  • descompletai
  • descompletași
  • descompletaseși
a III-a (el, ea)
  • descompletea
(să)
  • descompleteze
  • descompleta
  • descompletă
  • descompletase
plural I (noi)
  • descompletăm
(să)
  • descompletăm
  • descompletam
  • descompletarăm
  • descompletaserăm
  • descompletasem
a II-a (voi)
  • descompletați
(să)
  • descompletați
  • descompletați
  • descompletarăți
  • descompletaserăți
  • descompletaseți
a III-a (ei, ele)
  • descompletea
(să)
  • descompleteze
  • descompletau
  • descompleta
  • descompletaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descomplecta
  • descomplectare
  • descomplectat
  • descomplectatu‑
  • descomplectând
  • descomplectându‑
singular plural
  • descomplectea
  • descomplectați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • descomplectez
(să)
  • descomplectez
  • descomplectam
  • descomplectai
  • descomplectasem
a II-a (tu)
  • descomplectezi
(să)
  • descomplectezi
  • descomplectai
  • descomplectași
  • descomplectaseși
a III-a (el, ea)
  • descomplectea
(să)
  • descomplecteze
  • descomplecta
  • descomplectă
  • descomplectase
plural I (noi)
  • descomplectăm
(să)
  • descomplectăm
  • descomplectam
  • descomplectarăm
  • descomplectaserăm
  • descomplectasem
a II-a (voi)
  • descomplectați
(să)
  • descomplectați
  • descomplectați
  • descomplectarăți
  • descomplectaserăți
  • descomplectaseți
a III-a (ei, ele)
  • descomplectea
(să)
  • descomplecteze
  • descomplectau
  • descomplecta
  • descomplectaseră
verb (VT201)
Surse flexiune: Scriban
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discompleta
  • discompletare
  • discompletat
  • discompletatu‑
  • discompletând
  • discompletându‑
singular plural
  • discompletea
  • discompletați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • discompletez
(să)
  • discompletez
  • discompletam
  • discompletai
  • discompletasem
a II-a (tu)
  • discompletezi
(să)
  • discompletezi
  • discompletai
  • discompletași
  • discompletaseși
a III-a (el, ea)
  • discompletea
(să)
  • discompleteze
  • discompleta
  • discompletă
  • discompletase
plural I (noi)
  • discompletăm
(să)
  • discompletăm
  • discompletam
  • discompletarăm
  • discompletaserăm
  • discompletasem
a II-a (voi)
  • discompletați
(să)
  • discompletați
  • discompletați
  • discompletarăți
  • discompletaserăți
  • discompletaseți
a III-a (ei, ele)
  • discompletea
(să)
  • discompleteze
  • discompletau
  • discompleta
  • discompletaseră
Intrare: descompletare
descompletare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descompletare
  • descompletarea
plural
  • descompletări
  • descompletările
genitiv-dativ singular
  • descompletări
  • descompletării
plural
  • descompletări
  • descompletărilor
vocativ singular
plural
descomplectare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descomplectare
  • descomplectarea
plural
  • descomplectări
  • descomplectările
genitiv-dativ singular
  • descomplectări
  • descomplectării
plural
  • descomplectări
  • descomplectărilor
vocativ singular
plural
discompletare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discompletare
  • discompletarea
plural
  • discompletări
  • discompletările
genitiv-dativ singular
  • discompletări
  • discompletării
plural
  • discompletări
  • discompletărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

descompleta descomplecta discompleta

  • 1. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desperechea antonime: completa
    • 1.1. reflexiv A nu mai fi complet.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Prefix des- + completa.
    surse: DEX '09
  • după limba franceză décompléter
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

descompletare descomplectare discompletare

  • 1. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: desperechere

etimologie:

  • vezi descompleta
    surse: DEX '98 DEX '09