2 intrări

2 definiții

discolefsí v vz discolipsi

discolefsí (-sésc, -ít), vb. – A pune piedici, a împiedica. Ngr. δυσϰολεύεσθαι (Tiktin; Gáldi 173). Sec. XVIII, înv.Der. discolie, s. f. (dificultate, impediment), din ngr. δυσϰολία.

Intrare: discolefsi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) discolefsi discolefsire discolefsit discolefsind singular plural
discolefsește discolefsiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) discolefsesc (să) discolefsesc discolefseam discolefsii discolefsisem
a II-a (tu) discolefsești (să) discolefsești discolefseai discolefsiși discolefsiseși
a III-a (el, ea) discolefsește (să) discolefsească discolefsea discolefsi discolefsise
plural I (noi) discolefsim (să) discolefsim discolefseam discolefsirăm discolefsiserăm, discolefsisem*
a II-a (voi) discolefsiți (să) discolefsiți discolefseați discolefsirăți discolefsiserăți, discolefsiseți*
a III-a (ei, ele) discolefsesc (să) discolefsească discolefseau discolefsi discolefsiseră
Intrare: discolefsit
discolefsit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular discolefsit discolefsitul discolefsi discolefsita
plural discolefsiți discolefsiții discolefsite discolefsitele
genitiv-dativ singular discolefsit discolefsitului discolefsite discolefsitei
plural discolefsiți discolefsiților discolefsite discolefsitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)