2 intrări

18 definiții

DISCÍPUL s.m. v. discipol.

* discípul, -ă s. (lat. discipulus, -a, d. discere, a învăța, a instrui). Elev, care e învățat de altu: Platone a fost discipulu luĭ Socrate. Adept al uneĭ doctrine: discipul al luĭ Platone. Discipuliĭ luĭ Hristos, apostoliĭ. Dicipuliĭ luĭ Ipocrate, mediciĭ. – Și -ípol (după it.).

discípol sm [At: ȚICHINDEAL, A. M. 82/11 / V: (înv) ~pul, ~plu, ~cépol, (îvr) ~sți~, ~sțípul / Pl: ~i / E: fr disciple, lat discipulus] 1 Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le Si: învățăcel, elev, ucenic, (liv) cirac. 2 Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva.

DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.

DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.

DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, lucrînd sub supravegherea lui, primind învățăturile lui și uneori continuîndu-le. V. elev, ucenic, învățăcel. Iubitorul stelelor văzu în Manolaș un viitor discipol. GALACTION, O. I 620. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită, Și discipoli mă urmară cu voința nimicită. MACEDONSKI, O. I 271. ♦ Persoană care adoptă, urmează, continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. V. continuator. Discipolul credincios și tovarășul de luptă cel mai apropiat al lui Lenin, I. V. Stalin, a dezvoltat tezele leniniste asupra electrificării și a condus măreața operă de electrificare a Uniunii Sovietice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 323. – Variantă: (învechit) discípul (EMINESCU, N. 54) s. m.

discípol s. m., pl. discípoli

discípol s. m., pl. discípoli

DISCÍPOL s. 1. elev, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 2. (livr.) acolit. (Are mulți ~.)

DISCÍPOL s.m. Învățăcel, elev (al unui maestru). ♦ Continuator al unei doctrine, al unei învățături. [Var. discipul s.m. / cf. lat. discipulus, fr. disciple].

DISCÍPOL s. m. elev (al unui maestru). ◊ adept și continuator al unei doctrine. (< lat. discipulus, după fr. disciple)

DISCÍPOL ~i m. Adept și continuator al unei persoane într-un anumit domeniu; ucenic; elev. /<lat. discipulus

discipol m. cel ce a urmat învățătura, care adoptă doctrinele unui maestru: Platon fu discipolul lui Socrate.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISCÍPOL s. 1. elev, învățăcel, ucenic, (livr.) cirác (înv.) școlár. (~ al unui maestru.) 2. (livr.) acolít. (Are mulți ~.)

Intrare: discipol
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular discipol discipolul
plural discipoli discipolii
genitiv-dativ singular discipol discipolului
plural discipoli discipolilor
vocativ singular
plural
discipul
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular discipul discipulul
plural discipuli discipulii
genitiv-dativ singular discipul discipulului
plural discipuli discipulilor
vocativ singular
plural
Intrare: discipul
discipul
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.