dirigere sf vz dirijare

DIRIGERE, dirigeri, s. f. (Învechit) Dirijare, conducere. Îți scot la lumină învățături și povețe pentru formarea și dirigerea unui conservator național. ODOBESCU, S. III 103.

diregire sf vz dirijare

dirige v vz dirija

dirigea v vz dirija

dirija vt [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~ige, ~igea / Pzi: ~jez / E: fr diriger] 1 A ghida indicând direcția de mers Si: a orienta. 2 A imprima o anumită direcție de mișcare Si: (iuz) a dirigui (2). 3 (Med) A reglementa funcționarea unui organ, a unui sistem dintr-un organism viu Si: a regla. 4 (C.i. oameni, activități, organizații, instituții etc.) A îndruma și a controla Si: (iuz) a dirigui (3). 5 A conduce un cor, o orchestră în calitate de dirijor Si: (iuz) a dirigui (4). 6 (Pex) A coordona interpretarea unei piese muzicale reglând mișcarea, ritmul, tonalitatea.^[1] modificată

dirijare sf [At: SĂULESCU, HR., I, 96/13 / V: (înv) ~igere, diregire / Pl: ~jări / E: dirija] 1 Ghidare prin indicarea direcției de mers. 2 Îndrumare, conducere și control a unei activități Si: (îvr) diriguire. 3 Coordonare muzicală a unui grup instrumental sau coral în calitate de dirijor (1). 4 (Pex) Coordonarea interpretării unei piese muzicale prin reglarea mișcării, a ritmului și a tonalității.

DIRIGE, dirig, vb. III. Tranz. (Învechit) A conduce, a dirija.

DIRIJA, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma. Individul e un mic șurup în această mașinărie [în societatea capitalistă], depinde deci de ea, dar el n-o poate dirija. GHEREA, ST. CR. III 363. «Drapelul libertății», dirijat de decanul avocaților, își termina articolul său de fond cu cuvintele: «Vom căuta să fim cît se poate mai parlamentari». CARAGIALE, N. S. 60. ♦ A conduce o orchestră, un cor. A dirijat apoi concertul pentru pian în mi major de Mozart. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 275, 3/2.

DIRIJARE s. f. Acțiunea de a dirija; conducere, îndrumare. Ideologia socialistă științifică, întemeiată pe cunoașterea legilor obiective ale dezvoltării sociale, permite să se prevadă desfășurarea evenimentelor și, datorită acestui fapt, permite dirijarea lor de către oameni. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 26.

DIRIGE, dirig, vb. III. Tranz. (Înv.) A conduce, a dirija. – Fr. diriger (lat. lit. dirigere).

DIRIJA vb. I. tr. A conduce (mai ales o orchestră, un cor); a dirigui, a îndruma. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jînd. / < fr. diriger].

DIRIJARE s.f. Acțiunea de a dirija și rezultatul ei; conducere. [< dirija].

DIRIJA vb. tr. 1. a conduce o orchestră, un cor. 2. a conduce, a îndruma. (< fr. diriger)

A DIRIJA ~ez 1. tranz. 1) (instituții, organizații, colectivități, activități) A îndruma în calitate de dirijor; a conduce. 2) (orchestre, coruri etc.) A conduce în calitate de dirijor. 2. intranz. A fi dirijor; a practica ocupația de dirijor. /<fr. diriger

dirijà v. 1. a da impulsiunea, a conduce: a dirija studiile; 2. a administra, a fi director: a dirija o fabrică; 3. a îndrepta: a dirija pașii, cercetările.

* diríg, a -íge v. tr. (lat. dirigo, -igere). Formă maĭ latinizată, fără participiu, îld. dirijez. V. corig.

* dirijéz v. tr. (fr. diriger, d. lat. dirigo, dirigere, directum. V. dreg, drept). Conduc, administrez: a dirija o școală, un serviciŭ. Îndrept, îndrumez: îmĭ dirijez pașiĭ spre casă. Fig. Conduc, administrez: a dirija o școală, o fabrică, un serviciŭ. – Barb. de foarte prost gust diriguĭesc (ca și proteguĭesc).

dirija (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dirijez, 3 dirijează, 1 pl. dirijăm; conj. prez. 1 sg. să dirijez, 3 să dirijeze; ger. dirijând

dirijare s. f., g.-d. art. dirijării; pl. dirijări

dirija (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijează, 1 pl. dirijăm; conj. prez. 3 să dirijeze; ger. dirijând

dirijare s. f., g.-d. art. dirijării; pl. dirijări

dirija vb., ind. prez. 1 sg. dirijez, 3 sg. și pl. dirijează, 1 pl. dirijăm; conj. prez. 3 sg. și pl. dirijeze; ger. dirijând

dirijare s. f., g.-d. art. dirijării; pl. dirijări

dirija (ind. prez. 3 sg. și pl. dirijează, 1 pl. dirijăm, ger. dirijînd)

dirijez, -jam 1 imp.

DIRIJA vb. 1. v. îndruma. 2. a îndruma, a regla. (~ circulația.) 3. v. conduce. 4. a conduce, (rar) a dirigui. (~ o instituție.) 5. v. călăuzi. 6. a îndrepta, a orienta, (livr.) a direcționa, (fig.) a canaliza. (A ~ discuția în sensul dorit.)

DIRIJARE s. 1. v. îndreptare. 2. îndrumare, reglare. (~ circulației rutiere.) 3. v. conducere.

DIRIJA vb. 1. a călăuzi, a conduce, a ghida, a îndrepta, a îndruma, a orienta, (înv.) a tocmi. (I-a ~ pe drumul cel bun.) 2. a îndruma, a regla. (~ circulația.) 3. a conduce, (înv.) a povățui. (~ o navă.) 4. a conduce, (rar) a dirigui. (~ o instituție.) 5. a călăuzi, a conduce, a ghida, a îndruma, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ în viață.) 6. a îndrepta, (fig.) a canaliza. (A ~ discuția în sensul dorit.)

DIRIJARE s. 1. călăuzire, conducere, ghidare, îndreptare, îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. îndrumare, reglare. (~ circulației pe străzi.) 3. conducere, (rar) diriguire. (~ uzinei o are...)

DIRIJARE AERODINAMICĂ dirijarea unei rachete cu ajutorul aerului care acționează asupra aripioarelor de pe corpul acesteia și care pot căpăta diverse poziții în funcție de direcția de înaintare.

DIRIJAREA AVIAȚIEI activitate de asigurare a ieșirii avioanelor la ținte pentru executarea unei misiuni de luptă. Dirijarea aviației se realizează prin mijloace radioelectronice și de transmisiuni.

OFIȚER CU DIRIJAREA AVIAȚIEI ȘI INDICAREA OBIECTIVELOR ofițer de aviație trimis în dispozitivul de luptă al unităților mecanizate din primul eșalon, înzestrat cu mijloace de transmitere sol-aer, în scopul dirijării aviației de sprijin asupra obiectivelor inamicului ce urmează a fi nimicite, indicându-le și ușurând descoperirea acestora. Observarea se face direct cu ajutorul indicatorului optic circular al stației de radiolocație, la dispoziția ofițerului, sau prin precedarea formației de avioane de către un avion de cercetare, dirijat prin radiolocație la obiectiv de ofițerul cu dirijarea pe baza indicațiilor din hărțile de lucru ale statelor majore ale unităților mecanizate.