2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

direcțiúne sf vz direcție

DIRECȚIÚNE s. f. v. direcție.

DIRECȚIÚNE s. f. v. direcție.

DIRECȚIÚNE s. f. v. direcție.

direcțiúne v. dirécție2

DIRECȚIÚNE s.f. v. direcție.

direcțiune f. 1. acțiunea de a dirija, de a administra: direcțiunea unei afaceri; 2. diviziune administrativă încredințată unui director: direcțiunea generală a poștelor; 3. biuroul și reședința unui director; 4. sensul unei mișcări, al unei pozițiuni: direcțiunea uliței.

* direcțiúne f. (lat. diréctio, -ónis). Acțiunea de a dirija: direcțiunea uneĭ afacerĭ. Diviziune administrativă încredințată unuĭ director: direcțiunea uneĭ școale, direcțiunea căilor ferate. Directorat, funcțiunea funcțiunea de director. Directorat, cancelaria, rezidența directoruluĭ. Sensu uneĭ mișcărĭ, uneĭ propozițiunĭ: proĭectilele urmează o direcțiune parabolică, direcțiunea aculuĭ magnetic e spre nord. – Și écție, (rus. direckiĭa).

dirécție sf [At: HELIADE, O. II, 62 / V: (asr) ~iúne, (îvr) ~epțiúne, ~csie / Pl: ~ii / E: fr direction, lat directio, -onis] 1 Orientare în spațiu a unui corp față de un punct de referință Si: (îvr) directriță (3), (nob) directivă (4). 2 Sens al unei mișcări Si: (îvr) directriță (4), (nob) directivă (5). 3 (Mil; îs) ~ de atac Linie care marchează orientarea atacului până la obiectivul de cucerit. 4 (Îlav) În toate ~iile Pretutindeni. 5 (Mat) Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. 6 Conducere a unei instituții, a unei întreprinderi etc. 7 Organ de conducere al unei instituții, al unei întreprinderi, organizații etc. Si: (înv) directorat (1), (îvr) directorie (1). 8 (Îs) ~ de scenă Regie. 9 (Îs) ~ generală Organ superior de conducere care cuprinde mai multe direcții (7) în subordine. 10 Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 11 Funcție de director2 (1). 12 (Pex) Perioada în care cineva deține funcția de director2 (1). 13 Biroul directorului2 (1) Si: (iuz) directorat (4). 14 Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul. 15 (Șîs bară de ~) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție.

DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.

DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.

DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. (Adesea construit cu prep. «în») Orientare în spațiu a unei persoane sau a unui obiect față de altul. Undeva... în direcția în care se cufundau călăreții înșirați cîte unul, lucea un lac. SADOVEANU, Z. C. 24. Mi-e imposibil să știu în ce direcție mergem. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. ◊ Fig. [În Russo] se găsește tot atîta critică cît în toți ceilalți critici la un loc și în mai multe direcții decît la toți. IBRĂILEANU, SP. CR. 67. ◊ Expr. În toate direcțiile = peste tot. ♦ Sens (al unei acțiuni). Se pare că și Stoican lucrează în aceeași direcție. BARANGA, I. 172. 2. (Fiz.) Proprietate a unei drepte de a avea anumite înclinări față de trei axe date care nu sînt cuprinse într-un singur plan. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. A preluat direcția unei instituții. 2. Postul, funcția de director (într-o administrație, într-o instituție); p. ext. durata acestei funcții. Am luat iar direcția pe trei ani și doresc s-aduc mulțămire publicului. ALECSANDRI, T. I 283. 3. Organul de conducere al unei întreprinderi, instituții sau organizații sociale. ◊ Direcție generală = organ de conducere care cuprinde mai multe direcții în subordine. (Și în forma direcțiune) Șeful îl pusese... la dispoziția direcțiunii generale. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 187. ♦ Subdiviziune (în sistemul de organizare al unei instituții) care conduce o anumită ramură de activitate a instituției. 4. Biroul directorului. III. Ansamblul organelor folosite pentru dirijarea unui vehicul (automobil, tractor etc.). Podul rulant a ajuns din nou la ușa cuptorului... Bozan strînge în mîini direcția. SAHIA, N. 34. ♦ (Mai ales în expr. bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete (prin două dispozitive speciale) de roțile unui vehicul și servind la îndreptarea roților într-o anumită direcție. – Variantă: direcțiúne (pronunțat -ți-u-) (MACEDONSKI, O. II 289) s. f.

!dirécție2 (-ți-e)/(înv.) direcțiúne (conducere a unei instituții) s. f., art. dirécția (-ți-a)/direcțiúnea, g.-d. art. dirécției/direcțiúnii; pl. dirécții/direcțiúni, art. dirécțiile (-ți-i-)/direcțiúnile

dirécție1 (orientare în spațiu, sistem mecanic etc.) (-ți-e) s. f., art. dirécția (-ți-a), g.-d. art. dirécției; pl. dirécții, art. dirécțiile (-ți-i-)

dirécție s. f. (sil. -ți-e), art. dirécția (sil. -ți-a), g.-d. art. dirécției; pl. dirécții, art. dirécțiile (sil. -ți-i-)

DIRÉCȚIE s. 1. parte, sens. (În ce ~ o iei?) 2. v. parte. 3. v. cale. 4. linie, orientare, sens. (~ urmată într-o acțiune.) 5. v. curs. 6. v. conducere.

DIRÉCȚIE s.f. I. 1. Orientare în spațiu a unei persoane sau a unui obiect față de un punct de referință; loc către care se îndreaptă cineva sau ceva; sens al unei mișcări, al unei poziții etc. 2. (Mat.) Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. II. 1. Conducere, dirijare (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.). ◊ Direcție de scenă = regie. 2. Funcție de director; (p. ext.) durată cât o persoană îndeplinește această funcție. 3. Organ care conduce o întreprindere, o instituție etc. ♦ Diviziune în cadrul unui minister, al unei mari instituții etc., care se ocupă de o anumită ramură de activitate. 4. Birou, local unde funcționează o direcție. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijează un vehicul. ♦ Parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. [Gen. -iei, var. direcțiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].

DIRÉCȚIE s. f. I. 1. orientare în spațiu a unui obiect, a unei mișcări față de un punct de referință: sens de desfășurare a unei acțiuni. 2. (mat.) proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. (organ de) conducere a unei instituții, întreprinderi etc. ♦ ~ de scenă = regie. 2. funcție de director; biroul directorului. ◊ subdiviziune în cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumită ramură de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijează un vehicul. ◊ parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)

DIRÉCȚIE2 ~i f 1) Organ de conducere a unei instituții sau a unei întreprinderi; administrație; cârmuire. 2) (în sistemul organelor de conducere a statului) Instituție care dirijează o anumită ramură de activitate. 3) Funcția de director; directorat. [Art. direcția; G.-D. direcției; Sil. -ți-e] /<fr. direction, lat. directio, ~onis

DIRÉCȚIE1 ~i f. 1) Orientare a unei mișcări, a unui lucru; sens. În ~ opusă. 2) mat. Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. [Art. direcția; G.-D. direcției; Sil. -ți-e] /<fr. direction, lat. directio, ~onis

Intrare: direcție
direcție substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular direcție direcția
plural direcții direcțiile
genitiv-dativ singular direcții direcției
plural direcții direcțiilor
vocativ singular
plural
direcțiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular direcțiune direcțiunea
plural direcțiuni direcțiunile
genitiv-dativ singular direcțiuni direcțiunii
plural direcțiuni direcțiunilor
vocativ singular
plural
Intrare: direcțiune
direcțiune
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.