2 intrări

3 definiții

diplí vt [At: DOSOFTEI, V. S., septembrie, 37v/21 / Pzi: ~lésc / E: nct] (Îvr; pbl) A răni.

diplí (-lésc, -ít), vb. – A ciurui. Origine necunoscută. Înv. (sec. XVII). Este poate în legătură cu ngr. δυπλοῦς „dublu”.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

diplí subst. Semn temporal în muzica bisericească psaltică, compus al lui apli, care adaugă două bătăi notei sub care este scris. – Din gr. dipli „dublu”.

Intrare: dipli (vb.)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dipli diplire diplit diplind singular plural
diplește dipliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) diplesc (să) diplesc dipleam diplii diplisem
a II-a (tu) diplești (să) diplești dipleai dipliși dipliseși
a III-a (el, ea) diplește (să) diplească diplea dipli diplise
plural I (noi) diplim (să) diplim dipleam diplirăm dipliserăm, diplisem*
a II-a (voi) dipliți (să) dipliți dipleați diplirăți dipliserăți, dipliseți*
a III-a (ei, ele) diplesc (să) diplească dipleau dipli dipliseră
Intrare: diplit
diplit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diplit diplitul dipli diplita
plural dipliți dipliții diplite diplitele
genitiv-dativ singular diplit diplitului diplite diplitei
plural dipliți dipliților diplite diplitelor
vocativ singular
plural
diplire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diplire diplirea
plural dipliri diplirile
genitiv-dativ singular dipliri diplirii
plural dipliri diplirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)