2 intrări

3 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

diplí vt [At: DOSOFTEI, V. S., septembrie, 37v/21 / Pzi: ~lésc / E: nct] (Îvr; pbl) A răni.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

diplí (-lésc, -ít), vb. – A ciurui. Origine necunoscută. Înv. (sec. XVII). Este poate în legătură cu ngr. δυπλοῦς „dublu”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

diplí subst. Semn temporal în muzica bisericească psaltică, compus al lui apli, care adaugă două bătăi notei sub care este scris. – Din gr. dipli „dublu”.

Intrare: dipli (vb.)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dipli
  • diplire
  • diplit
  • diplitu‑
  • diplind
  • diplindu‑
singular plural
  • diplește
  • dipliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • diplesc
(să)
  • diplesc
  • dipleam
  • diplii
  • diplisem
a II-a (tu)
  • diplești
(să)
  • diplești
  • dipleai
  • dipliși
  • dipliseși
a III-a (el, ea)
  • diplește
(să)
  • diplească
  • diplea
  • dipli
  • diplise
plural I (noi)
  • diplim
(să)
  • diplim
  • dipleam
  • diplirăm
  • dipliserăm
  • diplisem
a II-a (voi)
  • dipliți
(să)
  • dipliți
  • dipleați
  • diplirăți
  • dipliserăți
  • dipliseți
a III-a (ei, ele)
  • diplesc
(să)
  • diplească
  • dipleau
  • dipli
  • dipliseră
Intrare: diplit
diplit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diplit
  • diplitul
  • diplitu‑
  • dipli
  • diplita
plural
  • dipliți
  • dipliții
  • diplite
  • diplitele
genitiv-dativ singular
  • diplit
  • diplitului
  • diplite
  • diplitei
plural
  • dipliți
  • dipliților
  • diplite
  • diplitelor
vocativ singular
plural
diplire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diplire
  • diplirea
plural
  • dipliri
  • diplirile
genitiv-dativ singular
  • dipliri
  • diplirii
plural
  • dipliri
  • diplirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)