DIONISIAC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque.

dionisiac, ~ă [At: ROM. LIT. 423¹/40 / S: ~izi~, ~nys~ / P: di-o-ni-si-ac / Pl:^[1] ~aci, ~ace / E: fr dionysiaque] 1-2 sfp, a (Șîs jocurile sau sărbătorile sau serbările) ~ace (Serbări în Grecia antică) organizate în cinstea lui Dionysos. 3 a Care are legătură cu cultul lui Dionysos Si: bahic. 4 a Referitor la Dionysos Si: bahic. 5 a (În artă și cultură) Care are o atitudine afectivă ce exprimă impulsurile iraționale ale vieții Si: extatic, pasionat, (rar) dionisic (1). 6 s (Rar) Caracter pasionat Si: dionisic (2). 7 sfp Dionisii. corectat(ă)

DIONISIAC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În artă și cultură) Care are o atitudine de extaz, de zbucium, plină de pasiuni. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque.

DIONISIAC, -Ă, dionisiaci, -e, adj. Care e în legătură cu cultul lui Dionisos; bahic. – Pronunțat: di-o-.

DIONISIAC, -Ă adj. 1. Referitor la Dionysos; zbuciumat, plin de fervoare; bahic. 2. (Fil. op. apolinic) Termen folosit de Nietzsche pentru a denumi o atitudine afectivă, exprimînd impulsurile iraționale ale vieții; extatic, pasionat, zbuciumat. [Pron. di-o-ni-si-ac. / < fr. dionysiaque, cf. lat. dionysiacus, gr. dionysiakos < Dionysos – zeul vinului la vechii greci].

DIONISIAC, -Ă adj. 1. referitor la Dionysos; extatic, pasionat, plin de fervoare; dionisian. ♦ serbări ~e = dionisii. 2. (la Nietzsche) care desemnează predominanța impulsivă a pasiunilor, a simțurilor dezlănțuite, beția extatică. (< fr. dionysiaque, lat. dionysiacus, gr. dionysiakos)

DIONISIAC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de Dionisos (Bachus), zeul vinului și al viței de vie; propriu lui Dionisos; bahic. 2) Care este propriu inspirației, entuziasmului; care exprimă stări pasionale, zbucium sufletesc etc. Artă ~că. [Sil. -si-ac] /<fr. dionisiaque

* dionisiác, -ă și (după fr.) -ziác, -ă adj. (vgr. dionysiakós, lat. dionysiacus). Bachic, relativ la Dionysos. S.f. pl. Niște Sărbătorĭ celebrate de vechiĭ Grecĭ în onoarea luĭ Dionysos (Bacu).

dioniziac, ~ă s, a vz dionisiac^[1] modificată

dionysiac, ~ă s, a vz dionisiac

DIONISIACE s.f.pl. Dionisii. [Cf. fr. dionysiaque].

DIONISIACE f. pl. (în Grecia antică) Serbări organizate în cinstea zeului Dionisos. [Sil. di-o-ni-si-a-] /<fr. dionisiaque

dioniziac a. privitor la Dionysos sau Bachus: serbări dioniziace.

dionisiac (desp. di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiaci; f. dionisiacă, pl. dionisiace

dionisiac (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiaci; f. dionisiacă, pl. dionisiace

dionisiac adj. m. (sil. di-o-, -si-ac), pl. dionisiaci; f. sg. dionisiacă, pl. dionisiace

DIONISIAC adj. bahic. (Serbările ~.)

DIONISIAC adj. bahic. (Serbările ~.)