5 definiții pentru dințătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DINȚĂTÚRĂ s. f. Parte dințată a unui obiect. ♦ Spec. Totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale. – Dința + suf. -ătură.

DINȚĂTÚRĂ s. f. Parte dințată a unui obiect. ♦ Spec. Totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale. – Dința + suf. -ătură.

dințătúră sf [At: DUMITRIU, N. 87 / Pl: ~ri / E: dința + -ătură] 1 Parte dințată (3) a unui obiect. 2 (Spc) Totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale.

DINȚĂTÚRĂ s. f. Parte dințată. Pe saci ședea omul cu bățul în mînă și se uita obosit la dințătura șirei spinării boilor, cărora le jucau șoldurile ascuțite sub piei. DUMITRIU, N. 87.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dințătúră s. f., g.-d. art. dințătúrii

dințătúră s. f., g.-d. art. dințătúrii

Intrare: dințătură
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dințătu
  • dințătura
plural
genitiv-dativ singular
  • dințături
  • dințăturii
plural
vocativ singular
plural

dințătură

  • 1. Parte dințată a unui obiect.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Pe saci ședea omul cu bățul în mînă și se uita obosit la dințătura șirei spinării boilor, cărora le jucau șoldurile ascuțite sub piei. DUMITRIU, N. 87.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Dința + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09