DILEMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din fr. dilemme, lat. dilemma.

dilemă sf [At: MICU, L. 117 / V: (înv) ~limă / E: fr dilemme, lat dilema, ngr δίλημμα] 1 Raționament care propune două soluții dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. 2 Încurcătură în care se află cineva când este obligat să aleagă între două soluții cu perspective aproximativ egale. 3 Dificultate ce trebuie rezolvată pentru obținerea unui rezultat.

DILEMĂ, dileme, s. f. Raționament care pune două alternative dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Încurcătură în care se află cineva când este obligat să aleagă între două alternative cu perspective (aproximativ) egale. – Din fr. dilemme, lat. dilemma.

DILEMĂ, dileme, s. f. (Logică) Raționament care pune două alternative contradictorii, dintre care trebuie să alegem una, deși amîndouă duc la același rezultat. Dilema este o formă a silogismului ipotetic. ♦ (În sens obișnuit) Alternativă, încurcătură. Ne învîrtim într-o dilemă gre: sau sînt poeții de astăzi [1850] pre sublimi pentru noi, sau sîntem pre proști pentru acțentele ( = accentele)... armoniei nouă, și dar în tot chipul poeții scriu în dișărt. RUSSO, S. 15.

DILEMĂ s.f. Raționament cu două premise contradictorii și contradicționale, care duc la aceeași concluzie. ♦ (Curent) Situație cu două ieșiri, ambele defavorabile; încurcătură; alternativă. [Cf. fr. dilemme, it., lat., gr. dilemma < gr. dis – doi, lemma – argument].

DILEMĂ s. f. raționament silogistic care pune două alternative contradictorii, dintre care trebuie aleasă una, deși amândouă duc la același rezultat. ◊ situație cu două ieșiri, ambele defavorabile; încurcătură; alternativă. (< fr. dilemme, lat., gr. dilemma)

DILEMĂ ~e f. 1) log. Judecată care conține două soluții contrare sau contradictorii ale uneia și aceleiași probleme, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la același rezultat. 2) Situație în care se află cineva când trebuie să aleagă între două posibilități cu perspective (aproape) identice; alternativă. /<fr. dilemme, lat. dilemma

dilemă f. argument ce prezintă două propozițiuni contrare, a căror concluziune e aceeaș.

* dilémă f., pl. e (vgr. dílemma, d. dis, de doŭă orĭ, și lambáno, ĭaŭ. V. lemă). Argument, situațiune cu doŭă propozițiunĭ contrariĭ, dar cu rezultat egal. De ex.: cînd se aprinde corabia, morĭ și dacă staĭ într’însa, și dacă sarĭ sarĭ în apă saŭ săracu e nefericit că n’are banĭ, ĭar bogatu avîndu-ĭ, abuzează de traĭ bun și tot nefericit e.

dilimă sf vz dilemă

dilemă s. f., g.-d. art. dilemei; pl. dileme

dilemă s. f., g.-d. art. dilemei; pl. dileme

dilemă s. f., g.-d. art. dilemei; pl. dileme

DILEMĂ (< fr. dilemme < lat. gr. dilemma, cf. di (a), de două ori și lemma, argument) Raționament ce cuprinde două premise contradictorii, dar care duc la aceeași concluzie. Un exemplu clasic de dilemă este răspunsul pe care califul Omar i-l dă generalului Amni, la întrebarea ce are de făcut cu biblioteca din Alexandria: Dacă aceste cărți din bibliotecă se potrivesc cu Coranul, sînt de prisos. De nu, sînt primejdioase. Deci și într-un caz și în altul trebuie arse. În fond, dilema este un argument care constă în a prezenta două alternative inevitabile, ele avînd însă același rezultat.

DI- „doi, de două ori, îndoit, dublat”. ◊ gr. dis „de două ori” > fr. di-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. di-. □ ~adelf (v. -adelf), adj., s. n., (androceu) cu staminele unite prin filamentele lor, formînd două fascicule separate; ~andrie (v. -andrie), s. f., fecundare a unui ovul normal de către doi spermatozoizi; ~andru (v. -andru), adj., (despre androceu) care este format din două stamine cu filamente libere; ~bionte (v. -biont), adj., s. f. pl., (plante) care prezintă gametofitul și sporofitul separate, ducînd o viață independentă unul de celălalt; ~bioză (v. -bioză), s. f., conviețuire a epibiotului și a hipobiotului; ~cariobiont (v. cario-₁, v. -biont), s. n., organism cu aparatul vegetativ format din celule binucleate; ~cariocit (v. cario-₁, v. -cit), s. n., celulă binucleată; ~cariofază (v. cario-₁, v. -fază), s. f., conjugare a perechilor de nuclei haploizi, la reproducerea unor ascomicete; sin. dihaplofază; ~cariopsă (v. cari/o-₁, v. -opsă), s. f., tip de fruct uscat, format din două cariopse; ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin existența a două capete unite; sin. diplocefal; ~centric (v. -centric), adj., cu două centromere; ~ceras (v. -ceras), s. m., gen fosil de lamelibranhiate, cu cochilia cu valve groase și vîrfurile răsucite în formă de corn; ~cinodont (v. cin/o-, v. -odont), s. m., gen fosil de reptile teromorfe din permian și triasic, avînd premaxilarele transformate într-un cioc cornos, iar caninii în defense; ~clin (v. -clin), adj., (despre organisme) la care organele sexuale masculine și feminine se diferențiază pe indivizi separați; ~corie (v. -corie₁), s. f., anomalie constînd în prezența a două pupile în același ochi; ~croic (v. -croic), adj., 1. (Despre substanțe) Care prezintă proprietatea de a oferi colorații diferite după circumstanțele în care se face observarea. 2. (Despre plante) Ale căror flori sînt de două culori; ~cromatic (v. -cromatic), adj., care prezintă două culori; ~cromatopsie (v. cromat/o-, v. -opsie), s. f., anomalie a ochiului care nu poate distinge decît două dintre culorile fundamentale; ~cromofilie (v. cromo-, v. -filie₁), s. f., caracteristică a unei celule sau a unui țesut organic de a se colora și cu un acid și cu o bază; ~dactil (v. -dactil), adj., care are două degete; ~delfi (v. -delf), adj., s. m. pl., 1. adj., Cu matrice dublă. 2. s. m. pl., Marsupiale fosile carnivore mai mici decît cangurul; ~delfie (v. -delfie), s. f., malformație congenitală a aparatului genital feminin constînd în coexistența a două vagine, a două coluri și a două utere; ~dinam (v. -dinam), adj., (despre androceu) format din patru stamine, dintre care două cu filamente mai lungi și două cu filamente mai scurte; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre flori) cu două stamine lungi și cu două mai scurte; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., heterostilie cu două stamine mai lungi și cu două mai scurte prezente la labiate; ~diploid (v. diplo-, v. -id), adj., (despre organisme) cu un număr dublu de cromozomi diploizi în celulele somatice ale ambilor părinți; ~drom (v. -drom), adj., (despre un organ vegetal) răsucit de două ori; ~edru (v. -edru), adj., s. n., 1. adj., Care este determinat de intersecția a două planuri. 2. s. n., Figură geometrică formată de două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; ~encefal (v. -encefal), s. n., parte a encefalului situată între trunchiul cerebral și emisferele cerebrale; ~encefalopatie (v. encefalo-, v. -patie), s. f., stare patologică a diencefalului; ~entomofilie (v. entomo-, v. -filie₁), s. f., însușire a unor plante ale căror flori sînt polenizate de anumite insecte, iar altele de alte insecte; ~fil (v. -fil₂), adj., care are două frunze; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre un organism) care provine din două linii de descendență; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre paraziți) care trăiește pe două plante gazdă; ~fotic (v. -fotic), adj., cu două fețe inegal luminate; ~ftong (v. -ftong), s. m., emisiune vocalică formată dintr-o vocală și o semivocală, pronunțate în aceeași silabă; ~gamie (v. -gamie), s. f., fenomen particular întîlnit la unele angiosperme, la care doi gameți masculi produc o dublă fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Însușire a unor viețuitoare de a avea două moduri de reproducere: sexuată și asexuată. 2. Alternare a generațiilor în ciclul de dezvoltare al unor plante; ~genic (v. -genic), adj., 1. (Despre un caracter) Condiționat de două perechi de gene sau de două gene independente. 2. (Despre un organism) Care are pe orice locus două gene cu acțiune diferită; ~genie (v. -genie₁), s. f., tip de înmulțire care se realizează prin contribuția celor două sexe; ~gin (v. -gin), adj., (despre gineceu) care este format din două pistile sau din două carpele; ~ginie (v. -ginie), s. f., stare a unui organism cu două seturi cromozomiale materne; ~glifă (v. -glif), s. f., consolă cu două caneluri în cruce; ~glosie (v. -glosie), s. f., formă de schistoglosie în care părțile laterale ale limbii nu au fuzionat; ~gnat (v. -gnat), s. m., făt teratologic cu două mandibule; ~gonie (v. -gonie), s. f. prezența atît a organelor sexuale masculine, cît și feminine; ~grafie (v. -grafie), s. f., examen radiologic care permite realizarea unei imagini în două situații funcționale diferite; ~gramă (v. -gramă), s. f., semn dublu folosit pentru a indica o articulare unică; ~haplofază (v. haplo-, v. -fază), s. f., dicariofază*; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu două perechi de nuclei haploizi; ~heteromonoxenie (v. hetero-, v. mono-, v. -xenie), s. f., dublă posibilitate de evoluție, monoxenă și heteroxenă, a unor paraziți; ~heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj., referitor la ciclul evolutiv al unor paraziți care folosesc în dezvoltarea lor două gazde; ~lemă (v. -lemă₂), s. f., raționament disjunctiv-ipotetic care pune două alternative, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Sens echivoc. 2. Operă dramatică cu două acțiuni distincte; ~megalie (v. -megalie), s. f., divizare fiziologică sau patologică a gameților masculi sau femeli în două categorii de mărimi; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., (Despre organe vegetale) Care este divizat în două părți. 2. s. m., Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule din aceeași specie de substanțe; ~merospor (v. mero-, v. -spor), s. m., didimospor*; ~metrie (v. -metrie₂), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența unui uter dublu la aceeași femeie; ~metru (v. -metru₁), s. m., vers antic format din două măsuri sau din patru picioare; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., fuziune a doi gameți diferiți; ~monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s. f., prezența a două feluri de flori pe aceeași plantă; ~morf (v. -morf), adj., 1. Cu două înfățișări deosebite. 2. Care poate cristaliza sub două forme diferite; ~morfie (v. -morfie), s. f., existența a două forme deosebite la aceeași specie animală sau vegetală; sin. dimorfism; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic format din doi electrozi; ~oic (v. -oic), adj., (despre plante) care are florile femele și mascule situate pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) care are două petale; ~piren (v. -piren), adj., care are două semințe osoase; ~planetic (v. -planetic), adj., (despre zoospori) cu două stadii de mobilitate; ~plazie (v. -plazie), s. f., despicare în două a unui organ vegetal axial; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a ambelor jumătăți corporale; sin. hemiplegie dublă; ~pod (v. -pod), adj., 1. (Despre versuri) Format din două picioare metrice. 2. (Despre animale) Care are două membre sau două organe analoage picioarelor; ~podie (v. -podie), s. f., unitate metrică în prozodia antică, formată dintr-un grup de două picioare; ~pter (v. -pter), adj., s. n. pl., 1. adj., Care are două aripi. 2. s. n. pl., Ordin de insecte cu două aripi și cu aparatul bucal adaptat pentru supt. 3. s. n., Templu antic înconjurat cu două rînduri de coloane; ~silab (v. -silab), s. n., 1. Picior de vers de două silabe. 2. Cuvînt cu două silabe; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre fructe) care conține două semințe; ~spermie (v. -spermie), s. f., fecundație la care iau parte doi gameți masculi și unul femel; ~stih (v. -stih), adj., s. n., 1. s. n., Grup de două versuri cu structută metrică (de obicei) deosebită și care formează o strofă. 2. adj., (Despre organe vegetale alterne) Dispus pe două rînduri sau serii opuse de o parte și de alta a unui ax; ~stil (v. -stil), adj., s. n., 1. s. n., și adj., (Edificiu) care are două coloane situate frontal. 2. adj., (Despre flori) Care este prevăzut cu două ostile; ~stom (v. -stom), s. m., vierme parazit de formă plată, care se instalează în ficatul erbivorelor; ~stomie (v. -stomie), s. f., duplicarea congenitală a gurii; ~trih (v. -trih), adj., (despre bacterii) care prezintă doi flageli la o extremitate; ~trop (v. -trop), adj., (despre organe vegetale) răsucit de două ori; ~xen (v. -xen), adj., (despre un parazit) care în ciclul său evolutiv se dezvoltă pe două gazde; ~zomie (v. -zomie), s. f., 1. Prezența în celulă a două garnituri cromozomice structural identice. 2. Prezența în celulele somatice haploide a doi cromozomi omologi.