2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dăhoina1 v vz dihoni[1]

  1. Dihoni este nedefinit. — cata

dihăni [At: C. PETRESCU, R. DR. 19 / V: (reg) dăhula, dăobi, decula, dehăina, dehula, dihăina, dihăma, dihula / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) 1-2 vtr A (se) obosi foarte tare, cărând ceva. 3 vr (Îe) A se ~ de râs A se prăpădi de râs. 4 vi A flămânzi foarte tare.

DIHĂNÍ, dihănesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se osteni peste măsură, a-și scoate sufletul (muncind, alergînd); a se prăpădi. Ați muncit și v-ați dihănit, ca să v-ajungă munca de izbeliște. C. PETRESCU, R. DR. 19.

DIHĂNÍ, dihănesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se osteni peste măsură, a-și scoate sufletul (muncind, alergând). – Din dihanie.

dăhuléz, dăuléz, dehuléz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și deculéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.

Intrare: dihănire
dihănire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dihănire
  • dihănirea
plural
  • dihăniri
  • dihănirile
genitiv-dativ singular
  • dihăniri
  • dihănirii
plural
  • dihăniri
  • dihănirilor
vocativ singular
plural
Intrare: dihăni
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dihăni
  • dihănire
  • dihănit
  • dihănitu‑
  • dihănind
  • dihănindu‑
singular plural
  • dihănește
  • dihăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dihănesc
(să)
  • dihănesc
  • dihăneam
  • dihănii
  • dihănisem
a II-a (tu)
  • dihănești
(să)
  • dihănești
  • dihăneai
  • dihăniși
  • dihăniseși
a III-a (el, ea)
  • dihănește
(să)
  • dihănească
  • dihănea
  • dihăni
  • dihănise
plural I (noi)
  • dihănim
(să)
  • dihănim
  • dihăneam
  • dihănirăm
  • dihăniserăm
  • dihănisem
a II-a (voi)
  • dihăniți
(să)
  • dihăniți
  • dihăneați
  • dihănirăți
  • dihăniserăți
  • dihăniseți
a III-a (ei, ele)
  • dihănesc
(să)
  • dihănească
  • dihăneau
  • dihăni
  • dihăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dihăni

  • 1. regional A se osteni peste măsură, a-și scoate sufletul (muncind, alergând); a se prăpădi.
    exemple
    • Ați muncit și v-ați dihănit, ca să v-ajungă munca de izbeliște. C. PETRESCU, R. DR. 19.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • dihanie
    surse: DLRM