2 intrări

4 definiții

dihăní [At: C. PETRESCU, R. DR. 19 / V: (reg) dăhulá, dăobí, deculá, dehăiná, dehulá, dihăiná, dihămá, dihulá / Pzi: ~nésc / E: nct] (Reg) 1-2 vtr A (se) obosi foarte tare, cărând ceva. 3 vr (Îe) A se – de râs A se prăpădi de râs. 4 vi A flămânzi foarte tare.

DIHĂNÍ, dihănesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se osteni peste măsură, a-și scoate sufletul (muncind, alergînd); a se prăpădi. Ați muncit și v-ați dihănit, ca să v-ajungă munca de izbeliște. C. PETRESCU, R. DR. 19.

DIHĂNÍ, dihănesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se osteni peste măsură, a-și scoate sufletul (muncind, alergând). – Din dihanie.

dăhuléz, dăuléz, dehuléz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și deculéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.

Intrare: dihăni
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dihăni dihănire dihănit dihănind singular plural
dihănește dihăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dihănesc (să) dihănesc dihăneam dihănii dihănisem
a II-a (tu) dihănești (să) dihănești dihăneai dihăniși dihăniseși
a III-a (el, ea) dihănește (să) dihănească dihănea dihăni dihănise
plural I (noi) dihănim (să) dihănim dihăneam dihănirăm dihăniserăm, dihănisem*
a II-a (voi) dihăniți (să) dihăniți dihăneați dihănirăți dihăniserăți, dihăniseți*
a III-a (ei, ele) dihănesc (să) dihănească dihăneau dihăni dihăniseră
Intrare: dihănire
dihănire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dihănire dihănirea
plural dihăniri dihănirile
genitiv-dativ singular dihăniri dihănirii
plural dihăniri dihănirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)