2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter.

DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter.

difracta vtr [At: MACAROVICI, CH. 170 / Pzi: 3 difractă / E: fr diffracter] 1-2 A se produce sau a face să se producă o difracție.

DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. (Fiz.; despre razele luminoase) A produce un fenomen de difracție. Fasciculul de lumină care trece printr-o deschidere îngustă se difractă și formează o serie de imagini nete.Tranz. A produce fenomenul difracției (la un fascicul de lumină).

DIFRACTÁ vb. I. tr., refl. A (se) produce un fenomen de difracție. [P.i. 3 -tă. / < fr. diffracter].

DIFRACTÁ vb. refl., tr. a (se) produce un fenomen de difracție. (< fr. diffracter)

A DIFRACTÁ ~éz tranz. (raze de lumină, fascicule de radiație, unde acustice) A face să se difracte. /<fr. diffracter

A SE DIFRACTÁ pers. 3 se difráctă intranz. (despre raze de lumină, fascicule de radiație, unde sonore) A suferi o difracție. /<fr. diffracter


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă

difractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. difráctă

Intrare: difractare
difractare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • difractare
  • difractarea
plural
  • difractări
  • difractările
genitiv-dativ singular
  • difractări
  • difractării
plural
  • difractări
  • difractărilor
vocativ singular
plural
Intrare: difracta
  • silabație: di-frac-ta info
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • difracta
  • difractare
  • difractat
  • difractatu‑
  • difractând
  • difractându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • difractă
(să)
  • difracte
  • difracta
  • difractă
  • difractase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • difractă
(să)
  • difracte
  • difractau
  • difracta
  • difractaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

difracta

  • 1. A suferi sau a produce o difracție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Fasciculul de lumină care trece printr-o deschidere îngustă se difractă și formează o serie de imagini nete.
      surse: DLRLC

etimologie: