dicteu sn [At: VALIAN, V. / V: (îvr) ~ee sf / Pl: ~ri / E: fr dictée] (Înv) 1-2 Dictare (1-2). 3 (Îs) ~ muzical Muzică ce urmează a fi notată după auz. 4 Procedeu de creație artistică la suprarealiști prin care se încerca realizarea unei expresii formale a operei de artă, identică gândirii în stare de veghe, de vis etc.

DICTEU s.n. Dictare. ♦ Procedeu de creație artistică preconizat de către suprarealiști, prin care se ambiționa realizarea unei expresii formale a operei de artă, identică gîndirii în stare de veghe, de vis etc. ◊ Dicteu muzical = muzică ce urmează a fi notată după auz. [< fr. dictée].

DICTEU s. n. reproducere fidelă, automată a unui act de gândire, fără controlul rațiunii; dictare. ♦ ~ automat = procedeu de creație artistică preconizat de către suprarealiști, prin care se ambiționa realizarea unei expresii formale a operei de artă, identică gândirii în stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzică ce urmează a fi notată după auz. (< fr. dictée)

dictee sf vz dicteu

dicteu (rar) s. n., art. dicteul; pl. dicteuri (dicteu automat)

dicteu (rar) s. n., art. dicteul; pl. dicteuri

dicteu s. n., art. dicteul; pl. dicteuri

dicteu, notarea muzicii după auz: d. ritmic (notarea ritmului*); d. melodic (notarea liniei melodice); d. armonic (notarea lanțului de acorduri*); d. polifonic [notarea vocilor (2 melodice suprapuse)]. Împreună cu solfegiul* constituie treapta elementară a învățării muzicii.