15 definiții pentru diblă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. sb. diple „cimpoi”.

diblă1 sf [At: CR (1829), 752/24 / V: diplă / Pl: ~le / E: ngr δίπλα, srb diple] 1 (Pop; prt) Vioară. 2 Instrument popular cu două sau trei coarde și arcuș. 3 Arta de a interpreta[1] o compoziție muzicală la diblă (2). 4 (Trs) Jucărie alcătuită din coceni de porumb care imită arcușul și vioara. 5 (Trs) Motiv ornamental în formă de diblă (2) folosit ca element decorativ pentru ii, pieptare etc. 6 (Reg) Cap. corectată

  1. de interpreta → de a interpreta — Ladislau Strifler

DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. scr. diple „cimpoi”.

DÍBLĂ, dible, s. f. (Popular) Vioară (de obicei de calitate inferioară). Și-a scris aceste vorbe un om tot ca mine amărît, căruia i-am zis din diblă. CAMILAR, N. II 364. Mură, tu cînți nu din diblă, ci din inimă! GALACTION, O. I 69. Un artist, fie și mai genial decît Paganini, nu va putea scoate sunete frumoase și armonice dintr-o diblă spartă, ci îi trebuie un instrument perfect. GHEREA, ST. CR. I 251.

diblă (diplă) f. vioara lăutarului: lăutarii cu diblele și cu surlele OD. [Slovean DIBLA, țeavă de suflat (serb. DIPLE, cimpoiu)].

díplă (Olt. Trans.) și díblă (Munt. Mold.) f., pl. e (vsl. dipla, fluĭer, nsl. dibla, diple, sîrb. diple, dipli, cimpoĭ, d. ngr. dipla, încrețitură, propriŭ zis „lucru duplu”, ca fluĭeru cimpoĭuluĭ). Iron. Vioară: Țiganu cu dibla supsuoară. Olt. (diblă). Scoabă cu piulițe (cu șuruburĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

díblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. díblei; pl. díble

díblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. díblei; pl. díble


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DÍBLĂ s. v. scripcă, vioară, violină.

diblă s. v. SCRIPCĂ. VIOARĂ. VIOLINĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

díblă (díble), s. f. – Vioară. – Var. diplă. Sb., slov. dipla „fluier” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Tiktin; Candrea), din ngr. δίπλα (Vasmer, Gr., 53); cf. germ. Diple. După Graur 150, din țig. dibla.Der. diblar, s. m. (violonist); diblaș, s. m. (violonist).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

diblă, dible s. f. 1. vioară, scripcă. 2. cap, țeastă.

Intrare: diblă
  • silabație: di-blă info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diblă
  • dibla
plural
  • dible
  • diblele
genitiv-dativ singular
  • dible
  • diblei
plural
  • dible
  • diblelor
vocativ singular
plural

diblă

  • exemple
    • Și-a scris aceste vorbe un om tot ca mine amărît, căruia i-am zis din diblă. CAMILAR, N. II 364.
      surse: DLRLC
    • Mură, tu cînți nu din diblă, ci din inimă! GALACTION, O. I 69.
      surse: DLRLC
    • Un artist, fie și mai genial decît Paganini, nu va putea scoate sunete frumoase și armonice dintr-o diblă spartă, ci îi trebuie un instrument perfect. GHEREA, ST. CR. I 251.
      surse: DLRLC

etimologie: