DIBACI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak.

dibaci, ~ace a [At: OBLĂDUIREA, 65/8 / V: (reg) dub~ / Pl: ~ / E: ns cf srb gibak] 1 (D. oameni) Care este priceput, îndemânatic, iscusit. 2 (D. mâini^[1]) Care face ceva cu îndemânare, cu iscusință. 3 (D. oameni) Care este inventiv, ingenios. 4 (Fig; d. oameni) Viclean. 5 (Pex; fig; d. oameni) Versat. corectat(ă)

DIBACI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. scr. gibak.

DIBACI, -E, dibaci, -e, adj. (Despre persoane și despre aptitudinile sau acțiunile lor) Îndemînatic, abil, iscusit. A dat șfoară în țară că are grabnică trebuință de un om în plină putere, țintaș dibaci. POPA, V. 7. Sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. IBRĂILEANU, A. 18. În sfîrșit, auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1. Mintea sa cea femeiască întotdauna aplecată spre vicleșug și dibace în scornituri meșteșugite, numaidecît îi dete în gînd ce să facă. POPESCU, B. III 83. ◊ Fig. Într-adevăr, avînd pană dibace, m-am îndeletnicit uneori, la petreceri, cu asemenea jocuri. SADOVEANU, Z. C. 163. ◊ (Adverbial) O țeară întreagă scăpată din robie numai prin inima vitează și prin săgeata dibaci mînată ale unui vînător, iată desigur cea mai falnică izbîndă cu care se poate mîndri vînătoria. ODOBESCU, S. III 81. – Variantă: ghibaci, -e adj.

DIBACI ~e adj. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește pricepere și îndemânare; îndemânatic; abil; iscusit. /cf. sb. dibaci

dibácĭ (vest) și ghibácĭ (est), -ce adj., pl. tot așa (sîrb. gibak, vsl. gybakŭ, flexibil, infl. de dibuĭ). Îndemănatic, priceput. V. isteț.

dibăci vt [At: CREANGĂ, O. 233 / V: (reg) dub~ / Pzi: ~cesc / E: dibaci] (Pop) 1 (C.i. situații, planuri, proiecte etc.) A potrivi cu iscusință, cu îndemânare Si: a nimeri. 2 A descoperi (după multă căutare) Si: a dibui, a găsi. 3 (Rar) A căuta cu stăruință.

dubaci, ~ace a vz dibaci

dubăci v vz dibăci

DIBĂCI, dibăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A potrivi lucrurile cu îndemînare, cu iscusință; a nimeri. (Atestat în forma regională ghibăci) Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia. Că altfel n-ai cum s-a ghibăcești. CREANGĂ, A. 98. 2. A căuta cu stăruință. Florea, vechilul, a bătut multe săptămîni drumurile spre Cudabi și spre Mînjina, dibăcind un creștin pe măsura dată de stăpîn, numai că i-a fost degeaba colindatul. POPA, V. 7. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui (4). Rîdea fericit Că m-a dibăcit. BANUȘ, B. 104. – Variantă: ghibăci vb. IV.

GHIBACI, -E adj. v. dibaci.

GHIBĂCI vb. IV v. dibăci.

GHIBĂCI, ghibăcesc, vb. IV. Tranz. V. dibăci.

A DIBĂCI ~esc tranz. pop. 1) A potrivi cu dibacie. 2) A studia cu insistență (pentru a cunoaște). 3) A găsi după o căutare îndelungată; a descoperi. /Din dibaci

dibaciu a. îndemânatic, iscusit. [De aceeaș origină cu dibuitor].

ghibaciu a. Mold. V. dibaciu.

ghibăcì v. a fi ghibaciu: altfel n’ai cum să ghibăcești CR.

dibăcésc v. tr. (d. dibacĭ și dibuĭ). Găsesc când îmĭ trebuĭe, nemeresc: a dibăcĭ o cheĭe, un cuțit, o slugă bună. Scot la capăt, descurc, termin, îndeplinesc (ceva dificil).

ghibácĭ, V. dibacĭ.

ghibăcésc, ghibăcíe, V. dib-.

dibaci adj. m., pl. dibaci; f. sg. și pl. dibace

dibaci adj. m., pl. dibaci; f. sg. și pl. dibace

dibaci adj. m., pl. dibaci; f. sg. și pl. dibace

dibaci

dibăci (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcesc, 3 sg. dibăcește, imperf. 1 dibăceam; conj. prez. 1 sg. să dibăcesc, 3 să dibăcească

dibăci (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcesc, imperf. 3 sg. dibăcea; conj. prez. 3 să dibăcească

dibăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcesc, imperf. 3 sg. dibăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. dibăcească

dibaciu, -ci, -ce.

DIBACI adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent.

DIBACI adj. 1. abil, deștept, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. ager, deștept, inteligent, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. si reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.)

Dibaci ≠ neiscusit, nepriceput, stângaci, nedibaci

DIBĂCI vb. v. afla, descoperi, găsi, nimeri.

dibăci vb. v. AFLA. DESCOPERI. GĂSI. NIMERI.

dibaci (dibace), adj. – 1. Iscusit, îndemînatic. – 2. (Arg.) Frumos, fain. – Var. (Mold.) ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur, BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu pl. Și consoana inițială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil var. ghibaci ca fiind pronunțare mold. – Der. dibăci (var. ghibăci), vb. (a afla; a nimeri; Arg., a pune mîna pe, a-și însuși); dibăcie, s. f. (dexteritate, iscusință, pricepere); nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie). Cf. dibui (după Tiktin și Scriban, dibui, a influențat probabil formal pe dibaci).

dibăci, dibăcesc v. t. (intl.) a găsi