O definiție pentru diatonie


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

diatonie, dispunere naturală a tonurilor și semitonurilor*, într-o structură muzicală. Într-o octavă* divizată în șapte trepte* există două semitonuri naturale despărțite de grupe de două sau trei tonuri; la rândul lor, tetracordurile* unei game*, ale unui mod (I) conțin câte un semiton, cu excepția tetracordului lidic, format numai din tonuri. Această compartimentare a spațiului diatonic, aproape generalizată în cele mai diferite arii geografice, corespunde unei necesități ordonatoare a auzului, care împarte – în virtutea unor legi rămase încă obscure – „continuum”-ul frecvențelor* în entități discrete. Intervalele „mai mari” ale d. au situat încă în antic. elină (v. greacă, muzică) d. în opoziție cu cromatica [v. cromatism; gen (II)] și enormonica*. În concepția armonică, succesiunea diatonică a intervalelor conferă atât melodiei* cât și armoniei (III, 1, 2) relief și forță, ceea ce este valabil și pentru acorduri*. Orientată spre d. modală (cultă sau pop.). muzica sec. 20 a pus un nou accent pe d. (ex. în arta lui Stravinski, Bartók, Hindemith, Orff), opunându-se pe de altă parte, cromatizării post-romantice de tip tonal și raportându-se, pe de alta, la o cromatică de tip nou, ea însăși de sorginte modală. Dodecafonia* a anulat, dimpotrivă, granițele dintre d. și cromatism.

Intrare: diatonie
diatonie
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.