2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter).

DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.

dezmoșteni vt [At: LB / S și: desm~ / Pzi: ~nesc / E: dez- + moșteni] (C.i. oameni) A lipsi de dreptul de moștenire (1), înlăturând din testament.

dezmoștenit, ~ă [At: HELIADE, O. II, 45 / S și: desm~ / Pl: ~iți, ~e / E: dezmoșteni] 1 a (D. oameni) Care a fost înlăturat (prin testament) de la o moștenire (1). 2-3 smf, a (Persoană) lipsită de drepturi, de bunuri materiale, de bucuriile vieții.

DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Dez- + moșteni (după fr. déshériter).

DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile, de bucuriile vieții; care se află în stare de sărăcie, de mizerie. – V. dezmoșteni.

DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi (pe cineva) de dreptul de moștenire, a înlătura de la moștenire. Te dezmoștenesc... adause preoteasa Raveica. Te dezmoștenesc pe vecii vecilor... Nu ți se cade să stăpînești ogoarele. CAMILAR, N. I 339. S-o dezmoștenesc? Și ce să fac eu cu averea asta moartă? CAMIL PETRESCU, T. I 163. Nu mi-i face niciodată să dezmoștenesc pe fiul meu. NEGRUZZI, S. III 158.

DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Înlăturat de la o moștenire. Fiu dezmoștenit. 2. Fig. Lipsit de drepturi, privat de bunurile vieții, exploatat. (Substantivat) Poeziile... de durere [ale lui Beldiceanu] sînt numai niște note sincere în durerea adevărată a acelor care sufăr: a proletarilor, a dezmoșteniților. IONESCU-RION, C. 127.

A DEZMOȘTENÍ ~ésc tranz. A lipsi (prin testament) de moștenire. /dez- + a moșteni

DEZMOȘTENÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEZMOȘTENI. 3) și substantival fig. (despre persoane) Care se află în stare de sărăcie; lipsit (total) de bunuri materiale. 3) fig. Care este privat (total) de drepturi. /v. a dezmoșteni

desmoștenì v. a lipsi pe cineva de o moștenire.

dezmoștenésc v. tr. (d. a moșteni, după fr. déshériter orĭ lat. exheredare). Exclud din moștenire. Fig. Urgisesc, persecut.

dezmoștenít, -ă adj. Scos din moștenire. Fig. Nenorocit: un dezmoștenit al soarteĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 dezmoșteneáscă

dezmoștení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmoșteneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZMOȘTENÍ vb. (JUR.) (înv.) a desclironomisi. (Și-a ~ fiul.)

DEZMOȘTENI vb. (JUR.) (înv.) a desclironomisi. (Și-a ~ fiul.)

Intrare: dezmoșteni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezmoșteni
  • dezmoștenire
  • dezmoștenit
  • dezmoștenitu‑
  • dezmoștenind
  • dezmoștenindu‑
singular plural
  • dezmoștenește
  • dezmoșteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmoștenesc
(să)
  • dezmoștenesc
  • dezmoșteneam
  • dezmoștenii
  • dezmoștenisem
a II-a (tu)
  • dezmoștenești
(să)
  • dezmoștenești
  • dezmoșteneai
  • dezmoșteniși
  • dezmoșteniseși
a III-a (el, ea)
  • dezmoștenește
(să)
  • dezmoștenească
  • dezmoștenea
  • dezmoșteni
  • dezmoștenise
plural I (noi)
  • dezmoștenim
(să)
  • dezmoștenim
  • dezmoșteneam
  • dezmoștenirăm
  • dezmoșteniserăm
  • dezmoștenisem
a II-a (voi)
  • dezmoșteniți
(să)
  • dezmoșteniți
  • dezmoșteneați
  • dezmoștenirăți
  • dezmoșteniserăți
  • dezmoșteniseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmoștenesc
(să)
  • dezmoștenească
  • dezmoșteneau
  • dezmoșteni
  • dezmoșteniseră
verb (VT401)
Surse flexiune: IVO-III
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desmoșteni
  • desmoștenire
  • desmoștenit
  • desmoștenitu‑
  • desmoștenind
  • desmoștenindu‑
singular plural
  • desmoștenește
  • desmoșteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desmoștenesc
(să)
  • desmoștenesc
  • desmoșteneam
  • desmoștenii
  • desmoștenisem
a II-a (tu)
  • desmoștenești
(să)
  • desmoștenești
  • desmoșteneai
  • desmoșteniși
  • desmoșteniseși
a III-a (el, ea)
  • desmoștenește
(să)
  • desmoștenească
  • desmoștenea
  • desmoșteni
  • desmoștenise
plural I (noi)
  • desmoștenim
(să)
  • desmoștenim
  • desmoșteneam
  • desmoștenirăm
  • desmoșteniserăm
  • desmoștenisem
a II-a (voi)
  • desmoșteniți
(să)
  • desmoșteniți
  • desmoșteneați
  • desmoștenirăți
  • desmoșteniserăți
  • desmoșteniseți
a III-a (ei, ele)
  • desmoștenesc
(să)
  • desmoștenească
  • desmoșteneau
  • desmoșteni
  • desmoșteniseră
Intrare: dezmoștenit
dezmoștenit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezmoștenit
  • dezmoștenitul
  • dezmoștenitu‑
  • dezmoșteni
  • dezmoștenita
plural
  • dezmoșteniți
  • dezmoșteniții
  • dezmoștenite
  • dezmoștenitele
genitiv-dativ singular
  • dezmoștenit
  • dezmoștenitului
  • dezmoștenite
  • dezmoștenitei
plural
  • dezmoșteniți
  • dezmoșteniților
  • dezmoștenite
  • dezmoștenitelor
vocativ singular
plural
desmoștenit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desmoștenit
  • desmoștenitul
  • desmoșteni
  • desmoștenita
plural
  • desmoșteniți
  • desmoșteniții
  • desmoștenite
  • desmoștenitele
genitiv-dativ singular
  • desmoștenit
  • desmoștenitului
  • desmoștenite
  • desmoștenitei
plural
  • desmoșteniți
  • desmoșteniților
  • desmoștenite
  • desmoștenitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezmoșteni desmoșteni

  • 1. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: desclironomisi 3 exemple
    exemple
    • Te dezmoștenesc... adause preoteasa Raveica. Te dezmoștenesc pe vecii vecilor... Nu ți se cade să stăpînești ogoarele. CAMILAR, N. I 339.
      surse: DLRLC
    • S-o dezmoștenesc? Și ce să fac eu cu averea asta moartă? CAMIL PETRESCU, T. I 163.
      surse: DLRLC
    • Nu mi-i face niciodată să dezmoștenesc pe fiul meu. NEGRUZZI, S. III 158.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A priva pe cineva de un drept al său.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: frustra

etimologie:

dezmoștenit desmoștenit

  • 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Fiu dezmoștenit.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat adesea substantivat Lipsit de bunurile, de bucuriile vieții; care se află în stare de sărăcie, de mizerie.
    surse: DEX '98 DLRLC sinonime: exploatat (adj.) un exemplu
    exemple
    • Poeziile... de durere [ale lui Beldiceanu] sînt numai niște note sincere în durerea adevărată a acelor care sufăr: a proletarilor, a dezmoșteniților. IONESCU-RION, C. 127.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi dezmoșteni
    surse: DEX '98 DEX '09