2 intrări

14 definiții

dezmiriștít1 sn [At: SCÂNTEIA, 1952, nr. 2384 / S și: desm~ / E: dezmiriști] Dezmiriștire.

dezmiriștít2, ~ă a [At: M.D.ENC / Pl: ~íți, ~e / E: dezmiriști] (D. terenuri agricole) Care a fost arat superficial, imediat după recoltarea păioaselor.

DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști.

DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști.

DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. Îți plătesc dezmiriștitul după adîncimea brazdelor ? DUMITRIU, V. L. 127.

dezmiriștí vt [At: AGROTEHNICA II, 300 / S și: desm~ / Pzi: ~tésc / E: dez- + miriști] (C. i. terenuri agricole) A ara superficial, după recoltarea păioaselor, în scopul îmbunătățirii producției agricole următoare.

DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște.

DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Dez- + miriște.

DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales absolut) A executa lucrarea de dezmiriștire. Cele o sută de hectare din fața satului... trebuiau dezmiriștite cît mai devreme. CAMILAR, TEM. 237.

dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă

dezmiriștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmirișteáscă

A DEZMIRIȘTÍ ~ésc tranz. (pământul) A ara superficial îndată după recoltarea grânelor, răsturnând miriștea. /dez- + miriște

Intrare: dezmiriștit
dezmiriștit substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezmiriștit dezmiriștitul dezmiriști dezmiriștita
plural dezmiriștiți dezmiriștiții dezmiriștite dezmiriștitele
genitiv-dativ singular dezmiriștit dezmiriștitului dezmiriștite dezmiriștitei
plural dezmiriștiți dezmiriștiților dezmiriștite dezmiriștitelor
vocativ singular
plural
Intrare: dezmiriști
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezmiriști dezmiriștire dezmiriștit dezmiriștind singular plural
dezmiriștește dezmiriștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezmiriștesc (să) dezmiriștesc dezmirișteam dezmiriștii dezmiriștisem
a II-a (tu) dezmiriștești (să) dezmiriștești dezmirișteai dezmiriștiși dezmiriștiseși
a III-a (el, ea) dezmiriștește (să) dezmiriștească dezmiriștea dezmiriști dezmiriștise
plural I (noi) dezmiriștim (să) dezmiriștim dezmirișteam dezmiriștirăm dezmiriștiserăm, dezmiriștisem*
a II-a (voi) dezmiriștiți (să) dezmiriștiți dezmirișteați dezmiriștirăți dezmiriștiserăți, dezmiriștiseți*
a III-a (ei, ele) dezmiriștesc (să) dezmiriștească dezmirișteau dezmiriști dezmiriștiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)