dezmintit, ~ă a vz dezmântat

DEZMINȚI, dezmint, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir).

deminți² v vz dezminți

dezmântat², ~ă [At: SĂULESCU, HR. II, 337/28 / V: (înv) ~mintit, ~mințit, ~min~, ~mințat, ~nțit / S și: desm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezmânta] 1 a Convins să nu facă ceva Si: (rar) deconsiliat, desfătuit. 2 a Păcălit. 3-4 smf, a (Îvr; îf dezmintit, dezmințit, dezmănțit) (Persoană) care nu mai e în toate mințile Si: nebun.

dezmântat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezmânta] (Înv) 1 Deconsiliere. 2 Păcălire.

dezmânțit, ~ă smf, a vz dezmântat

dezmintat, ~ă a vz dezmântat

dezmințat, ~ă a vz dezmântat

dezminți [At: FILIMON, O. I, 178 / V: (înv) dem~ / S și: desm~ / Pzi: ~mint, (înv) ~țesc / E: dez- + minți (după fr démentir)] 1 vt (C.i. știri, zvonuri, opinii etc.) A declara că nu corespunde adevărului Si: a contesta, a infirma, a tăgădui. 2 vt (C.i. oameni) A dovedi că cele susținute sau afirmate (de cineva) sunt nefondate Si: a contrazice. 3 vr (D. oameni) A retracta. 4 vr (Îf negativă) A-și menține părerile sau atitudinea. 5-6 vtr A arăta sau a lăsa să se vadă că este altfel decât se credea. 7-8 vtr A înșela speranțele.

dezmințit³, ~ă a vz dezmântat

dezmințit², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / S și: desm~ / Pl: ~iți, ~e / E: dezminți] 1 (D. știri, zvonuri, opinii) Infirmat. 2 (D. persoane) Dovedit ca mincinos Cf dezminți (2).

dezmințit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezminți] 1-3 Dezmințire (1-3).

DEZMINȚI, dezmint, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Dez- + minți (după fr. démentir).

DEZMINȚI, dezmint, vb. IV. 1. Tranz. A declara că o afirmație, o situație este falsă, că nu corespunde adevărului; a nega, a tăgădui, a contesta. Am să dezmint orice tratative. CAMIL PETRESCU, T. II 475. ◊ Refl. pas. Chiar dacă se va dezminți zvonul invaziei, noi tot trebuie să știm ce vrem și ce avem de făcut. CAMIL PETRESCU, B. 133. ♦ A arăta că este altfel decît pare, a nu fi în acord cu...; a da de gol, a trăda. Bine am găsit pe frații pe care nu-i cunosc încă, rosti Ana cu glasu-i blînd, pe care-l dezmințea într-una privirea ei. SADOVEANU, P. M. 238. Realitatea a dezmințit așteptările. IBRĂILEANU, SP. CR. 171. 2. Refl. A se arăta altfel decît este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei. Jupînița nu se dezminte... Ioana cunoaște istoria mai bine ca un dascăl. CAMIL PETRESCU, T. I 31. ♦ A recunoaște că a făcut o afirmație greșită, a da înapoi, a retracta. Ai inventat boala... și acum, ca să nu te dezminți, mă tratezi ca pe o convalescentă. IBRĂILEANU, A. 185. ♦ Tranz. A contrazice (pe cineva). Baba, înțelegînd ce se petrece în capul copilei, nu o dezminte și-i vorbește cu bunătate. IBRĂILEANU, S. 10.

DEZMINȚI vb. IV. tr. 1. A declara (cuiva sau despre cineva) că nu a spus adevărul, că a mințit. 2. A declara fals (un zvon, o știre etc.). 3. A nu răspunde așteptărilor, speranțelor. [P.i. dezmint. / < dez- + minți, după fr. démentir].

DEZMINȚI vb. tr. 1. a declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespund adevărului. 2. a declara false (un zvon, o știre etc.); a infirma. ◊ a retracta. 3. a nu răspunde așteptărilor, speranțelor. (după fr. démentir)

A SE DEZMINȚI mă dezmint intranz. (despre persoane) A se arăta altfel decât este. /dez- + a minți

A DEZMINȚI dezmint tranz. 1) (fapte, afirmații etc.) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a contesta; a nega. 2) (opinii împărtășite anterior) A înceta de a mai susține; a retrage; a retracta. /dez- + a minți

desmințì v. 1. a declara falș: a desminți o știre; 2. a nu fi conform, a contrazice: experiența a desmințit prevederile mele.

dezmínt, a -țí v. tr. (d. mint, după fr. démentir). Dărîm afirmațiunea cuĭva: a dezminți vorba cuĭva, a-l dezmințĭ. Contrazic: faptele lui îĭ dezmint vorbele. V. refl. Mă contrazic.

dezminți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmint, 3 sg. dezminte, imperf. 1 dezmințeam; conj. prez. 1 sg. să dezmint, 3 să dezmintă; imper. 2 sg. afirm. dezminte

dezminți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmint, imperf. 3 sg. dezmințea; conj. prez. 3 să dezmintă

dezminți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmint, imperf. 3 sg. dezmințea; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmintă

dezminți

desmint, -țeam 1 imp.

DEZMINȚI vb. 1. v. contesta. 2. v. infirma.

DEZMINȚI vb. 1. a contesta, a nega, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (~ adevărul celor afirmate.) 2. a contrazice, a infirma. (Acest fapt ~ părerea curentă.)