2 intrări

8 definiții

dezmântát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezmânta] (Înv) 1 Deconsiliere. 2 Păcălire.

dezmântát2, ~ă [At: SĂULESCU, HR. II, 337/28 / V: (înv) ~mintít, ~mințít, ~min~, ~mințát, ~nțít / S și: desm~ / Pl: ~áți, ~e / E: dezmânta] 1 a Convins să nu facă ceva Si: (rar) deconsiliat, desfătuit. 2 a Păcălit. 3-4 smf, a (Îvr; îf dezmintit, dezmințit, dezmănțit) (Persoană) care nu mai e în toate mințile Si: nebun.

dezmântá [At: MOLNAR, RET. 15/17/ V: (reg) ~mintí (îvr) ~min~ / S și: desm~ / Pzi: dezmấnt / E: dez- + minte] 1 vt (Îrg) A scoate cuiva din minte o hotărâre, o convingere, un gând etc. Si: a deconsilia, (rar) a desfătui. 2 vt (Înv) A păcăli. 3-4 vtr (Reg; îf dezminți) A-și ieși sau a face să-și iasă din minți Si: a înnebuni 5-6 vir (Reg; îf dezminți) A se dezmetici.

DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.

DEZMÂNTÁ, dezmấnt, vb. I. Tranz. (Reg.) A face pe cineva să-și schimbe o hotărâre, un gând etc., a-l abate de la un scop, a povățui pe cineva să nu facă un lucru. – Din des1- + smântă (puțin folosit = sminteală).

DEZMÂNTÁ vb. v. desfătui.

desmântá (-t, -at), vb. – (Trans.) A face să se răzgîndească. Origine incertă. Pare a fi un der. de la lat. mantāre „a aștepta”, intensiv de la manēre; în acest caz *dĭsmantāre ar însemna „a exaspera” sau „a descuraja” pe cineva. După Tiktin, de la un lat. *dĭsmentāre, de la mens; după Giuglea, RF, II, 49, din lat. *dĭsmonĭtāre. Candrea trece sub tăcere etimonul, iar Scriban pare a ignora cuvîntul, care este destul de rar.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: dezmântat
dezmântat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezmântat dezmântatul dezmânta dezmântata
plural dezmântați dezmântații dezmântate dezmântatele
genitiv-dativ singular dezmântat dezmântatului dezmântate dezmântatei
plural dezmântați dezmântaților dezmântate dezmântatelor
vocativ singular
plural
Intrare: dezmânta
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezmânta dezmântare dezmântat dezmântând singular plural
dezmântă dezmântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezmânt (să) dezmânt dezmântam dezmântai dezmântasem
a II-a (tu) dezmânți (să) dezmânți dezmântai dezmântași dezmântaseși
a III-a (el, ea) dezmântă (să) dezmânte dezmânta dezmântă dezmântase
plural I (noi) dezmântăm (să) dezmântăm dezmântam dezmântarăm dezmântaserăm, dezmântasem*
a II-a (voi) dezmântați (să) dezmântați dezmântați dezmântarăți dezmântaserăți, dezmântaseți*
a III-a (ei, ele) dezmântă (să) dezmânte dezmântau dezmânta dezmântaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)