2 intrări

7 definiții

dezgráție sf vz dizgrație

DEZGRÁȚIE s. f. v. dizgrație.

DEZGRÁȚIE s. f. v. dizgrație.

DEZGRÁȚIE s.f. v. dizgrație.

dezgrațiá v vz dizgrația

DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. (În trecut) Pierderea bunăvoinței, a grației, a favoarei unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. V. urgisire, oropsire. A cădea în dizgrație. – Variantă: (învechit) dezgráție (NEGRUZZI, S. I 309) s. f.

DEZGRAȚIÁ vb. I. v. dizgrația.

Intrare: dezgrație
dezgrație
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezgrație dezgrația
plural dezgrații dezgrațiile
genitiv-dativ singular dezgrații dezgrației
plural dezgrații dezgrațiilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezgrația
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezgrația dezgrațiere dezgrațiat dezgrațiind singular plural
dezgrația dezgrațiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezgrațiez (să) dezgrațiez dezgrațiam dezgrațiai dezgrațiasem
a II-a (tu) dezgrațiezi (să) dezgrațiezi dezgrațiai dezgrațiași dezgrațiaseși
a III-a (el, ea) dezgrația (să) dezgrațieze dezgrația dezgrație dezgrațiase
plural I (noi) dezgrațiem (să) dezgrațiem dezgrațiam dezgrațiarăm dezgrațiaserăm, dezgrațiasem*
a II-a (voi) dezgrațiați (să) dezgrațiați dezgrațiați dezgrațiarăți dezgrațiaserăți, dezgrațiaseți*
a III-a (ei, ele) dezgrația (să) dezgrațieze dezgrațiau dezgrația dezgrațiaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)