DEZERTOR, -OARE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur.

dezertor sm [At: (a. 1788), ap. TDRG / Pl: ~i / E: fr déserteur] 1 Militar care părăsește, în mod nejustificat, unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). 2 Om care părăsește, în mod laș, o misiune, un loc, o îndatorire etc.

DEZERTOR, dezertori, s. m. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur.

DEZERTOR, dezertori, s. m. Militar care părăsește fără învoire unitatea sa; persoană care se sustrage de la prestarea serviciului militar; militar care trece la inamic. Dezertorul își ridică genunchiul dintre ierburi și mă privi cu neîncredere. C. PETRESCU, S. 171.

DEZERTOR s.m. 1. Militar care dezertează. 2. Cel care părăsește în mod laș o misiune, un loc etc. [< fr. déserteur].

DEZERTOR s. m. 1. militar care dezertează. 2. cel care părăsește în mod laș o misiune, un loc etc. (< fr. déserteur)

DEZERTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Militar care a dezertat. 2) fig. Persoană care trădează (o cauză, un prieten etc.). /<fr. déserteur

dezertor m. cel ce dezertează.

* dezertór m. (lat. desertor, d. desertus. V. deșert). Cel care dezertează, transfug.

dezărtor sm vz dezertor

dezertor s. m., pl. dezertori

dezertor s. m., pl. dezertori

dezertor s. m., pl. dezertori

dezertor.

DEZERTOR s. (MIL.) (rar) fugit. (Un ~ de pe front.)

DEZERTOR s. (MIL.) (rar) fugit. (Un ~ de pe front.)