2 intrări

3 definiții

dezampara vt [At: DN2 / Pzi: ~réz / E: fr désemparer] (Frm) 1 (C.i. spații) A părăsi. 2 (C.i. oameni) A face să piardă modul obișnuit de comportare. 3 (C.i. oameni) A pune în situația de a se apăra.

DEZAMPARÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A părăsi, a abandona locul în care te afli. [< fr. désemparer].

DEZAMPARÁ vb. intr. a-și părăsi locul, a se urni din loc. (< fr. désemparer)

Intrare: dezampara
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezampara
  • dezamparare
  • dezamparat
  • dezamparatu‑
  • dezamparând
  • dezamparându‑
singular plural
  • dezamparea
  • dezamparați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezamparez
(să)
  • dezamparez
  • dezamparam
  • dezamparai
  • dezamparasem
a II-a (tu)
  • dezamparezi
(să)
  • dezamparezi
  • dezamparai
  • dezamparași
  • dezamparaseși
a III-a (el, ea)
  • dezamparea
(să)
  • dezampareze
  • dezampara
  • dezampară
  • dezamparase
plural I (noi)
  • dezamparăm
(să)
  • dezamparăm
  • dezamparam
  • dezampararăm
  • dezamparaserăm
  • dezamparasem
a II-a (voi)
  • dezamparați
(să)
  • dezamparați
  • dezamparați
  • dezampararăți
  • dezamparaserăți
  • dezamparaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezamparea
(să)
  • dezampareze
  • dezamparau
  • dezampara
  • dezamparaseră
Intrare: dezamparare
dezamparare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezamparare
  • dezampararea
plural
  • dezamparări
  • dezamparările
genitiv-dativ singular
  • dezamparări
  • dezamparării
plural
  • dezamparări
  • dezamparărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)