2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DETRACTÁRE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta.V. detracta.

detractare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~rec~ / Pl: ~tări / E: detracta] (Liv) Defăimare a cuiva Si: ponegrire, (înv) detractație, detracție.

DETRACTÁRE, detractări, s. f. Acțiunea de a detracta.V. detracta.

DETRACTÁRE s.f. Acțiunea de a detracta; defăimare. [< detracta].

DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter.

DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter.

detracta vt [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~rec~ / Pzi: ~téz / E: fr détracter, lat detrectare] (Liv) A defăima pe cineva Si: a ponegri.

DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Rar) A căuta să micșoreze pe nedrept meritele cuiva; a ponegri, a defăima.

DETRACTÁ vb. I. tr. (Rar) A ponegri, a defăima; a micșora meritele cuiva. [< fr. détracter, cf. lat. detractus < detrahere].

DETRACTÁ vb. tr. a micșora meritele cuiva; a defăima, a ponegri. (< fr. détracter)

A DETRACTÁ ~éz tranz. livr. (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a ponosi; a huli; a denigra; a defăima; a blama; a calomnia; a cleveti; a bârfi. /<fr. detracter

detractà v. a vorbi rău de cineva, a depreția meritul cuiva.

* detractéz v. tr. (fr. dé-tracter, a deprecia pe nedrept, d. lat. de-tractare, a trata, a discuta. V. contractez, tratez, trag). Depreciez pe nedrept.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

detractáre (livr.) (de-trac-) s. f., g.-d. art. detractắrii; pl. detractắri

detractáre s. f. (sil. -trac-), g.-d. art. detractării

detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză

detractá vb. (sil. -trac-), ind. prez. 1 sg. detractéz, 3 sg. și pl. detracteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DETRACTÁ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

detracta vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

Intrare: detractare
detractare substantiv feminin
  • silabație: de-trac- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • detractare
  • detractarea
plural
  • detractări
  • detractările
genitiv-dativ singular
  • detractări
  • detractării
plural
  • detractări
  • detractărilor
vocativ singular
plural
Intrare: detracta
  • silabație: de-trac-ta info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • detracta
  • detractare
  • detractat
  • detractatu‑
  • detractând
  • detractându‑
singular plural
  • detractea
  • detractați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • detractez
(să)
  • detractez
  • detractam
  • detractai
  • detractasem
a II-a (tu)
  • detractezi
(să)
  • detractezi
  • detractai
  • detractași
  • detractaseși
a III-a (el, ea)
  • detractea
(să)
  • detracteze
  • detracta
  • detractă
  • detractase
plural I (noi)
  • detractăm
(să)
  • detractăm
  • detractam
  • detractarăm
  • detractaserăm
  • detractasem
a II-a (voi)
  • detractați
(să)
  • detractați
  • detractați
  • detractarăți
  • detractaserăți
  • detractaseți
a III-a (ei, ele)
  • detractea
(să)
  • detracteze
  • detractau
  • detracta
  • detractaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

detractare

  • 1. Acțiunea de a detracta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: defăimare

etimologie:

  • vezi detracta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

detracta detractat

etimologie: