detracat, ~ă [At: GHEREA, ST. CR. II, 336 / Pl: ~ați, ~e / E: detraca] (Liv) 1 a (D. mașini, mecanisme) Care este defectat. 2-3 smf, a (Persoană) dezechilibrată (mintal). 4-5 smf, a (Pex) (Persoană) decăzută din punct de vedere moral.

DETRACAT, -Ă, detracați, -te, adj. (Despre oameni) Dezechilibrat, stricat; (rar, despre obiecte) stricat, defectat, deranjat. Aparat detracat. CAMIL PETRESCU, T. I 253. [Tolstoi] ne-a zugrăvit un mistic, un pesimist detracat. GHEREA, ST. CR. II 336.

DETRACAT, -Ă adj. Stricat, dezechilibrat, deșănțat; țicnit. ♦ (Rar; despre mașini) Stricat, defect. [< fr. détraqué].

* detracát, -ă adj. și s. (fr. dé-traqué, d. dé-traquer, a strica mecanizmu, a turbura, v. vfr. trace, mers, urmă). Persoană cu corpu și spiritu stricat de vițiĭ: beția mărește număru detracaților.

DETRACA vb. I. Refl. (Livr.; folosit numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.

detraca vr [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 356 / Pzi: ~achez / E: fr detraque] (Liv) 1 (D. mașini) A se defecta. 2 A se dezechilibra mintal Si: (pop) a se sminti, a se țicni. 3 (Pex) A decădea din punct de vedere moral.

DETRACA vb. I. Refl. (Livr.; întrebuințat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.

DETRACA vb. I. Refl. (Întrebuințat numai la participiu și la timpurile formate cu participiul; despre oameni sau despre minte) A se sminti, a se țicni; (rar, despre mecanisme sau despre mașini) a se defecta, a se strica. Ceasul minții mele s-a detracat, merge anapoda. CAMIL PETRESCU, T. I 356.

DETRACA vb. I. refl. (Rar) A înnebuni, a se sminti, a se țicni. ♦ (Rar; despre mașini) A se defecta. [< fr. détraquer].

DETRACA vb. refl. 1. a înnebuni, a se sminti, a se țicni. 2. (despre mașini) a se defecta. (< fr. détraquer)

A SE DETRACA pers. 3 se ~chează intranz. livr. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se țicni; a se trăsni. 2) rar (despre sisteme tehnice) A ieși din funcțiune (prin uzare sau ca urmare a unui accident); a înceta să funcționeze normal; a se defecta; a se deregla; a se deterioraj a se strica. /<fr. detraquer

!detraca (a se ~) (a se defecta; a se dezechilibra psihic) (livr.) (desp. de-tra-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă detrachez, 3 se detrachează; conj. prez. 1 sg. să mă detrachez, 3 să se detracheze; ger. detracându-mă (mai folosit la timpuri trecute și compuse)

!detraca (a se ~) (a decădea) (livr.) (de-tra-) vb. refl., ind. perf. c. 3 sg. s-a detracat (folosit numai la timpuri compuse)

detraca vb. (sil. -tra-), ind. prez. 3 sg. detrachează

DETRACAT adj. v. defect, defectat, deranjat, dereglat, dezechilibrat, stricat, tulburat, zdruncinat.

detracat adj. v. DEFECT. DEFECTAT. DERANJAT. DEREGLAT. DEZECHILIBRAT. STRICAT. TULBURAT. ZDRUNCINAT.

DETRACA vb. v. defecta, deranja, deregla, dezechilibra, strica, tulbura, zdruncina.

detraca vb. v. DEFECTA. DERANJA. DEREGLA. DEZECHILIBRA. STRICA. TULBURA. ZDRUNCINA.