2 intrări

11 definiții

destoí v vz destoia

destoia vt [At: SIMION DASC.; ap LET. 235 / V: (reg) ~oí, dostoí / Pzi: ~ói / E: nct] 1 (Cu c. în dativ) A-și vărsa necazul, supărarea. 2 (Cu c. în dativ) A-și da satisfacție, împlinindu-și o dorință. 3 (Pex) A se răzbuna.

DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi.

DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ♦ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Des1- + toi.

DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Regional) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. Cel întăi ardea și se zbuciuma în tăcere; cel de al doilea își destoia sufletul în gura mare. SADOVEANU, O. I 191. Știi, cîteodată ai nevoie să-ți mai destoi inima... Cîte lucruri nu-s îngropate în fundul sufletului! id. ib. 360. După ce și-au mai destoiat ei inima... s-au întrebat de sănătate. SBIERA, P. 54. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. Amu își destoaie ei foamea de astă-vară. CONTEMPORANUL, VIIII 1.

destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd

destoiá vb. (sil. -sto-ia), ind. și conj. prez. 1 sg. destói, 3 sg. și pl. destoáie

destoí, destoiésc, vb. IV refl. (pop.) 1. a se ușura, a se potoli, a-și descărca necazul. 2. a se răzbuna.

destoì v. Mold. 1. a-și descărca necazul, a se ușura: a-și destoi inima, foamea; 2. a se răsbuna: să-și destoaie asupră-i. [Lit. a se astâmpăra, a părăsi toiul].

destóĭ și -ĭésc v. tr. (d. toĭ. V. toĭesc). Nord. Îmĭ destoĭ, mă ușurez de un necaz, mă răzbun: să-șĭ destoaĭe inima. A-țĭ destoĭ foamea, a-țĭ potoli foamea.

Intrare: destoia
  • silabație: -sto-ia
verb (VT107)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • destoia
  • destoiere
  • destoiat
  • destoiatu‑
  • destoind
  • destoindu‑
singular plural
  • destoaie
  • destoiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • destoi
(să)
  • destoi
  • destoiam
  • destoiai
  • destoiasem
a II-a (tu)
  • destoi
(să)
  • destoi
  • destoiai
  • destoiași
  • destoiaseși
a III-a (el, ea)
  • destoaie
(să)
  • destoaie
  • destoia
  • destoie
  • destoiase
plural I (noi)
  • destoiem
(să)
  • destoiem
  • destoiam
  • destoiarăm
  • destoiaserăm
  • destoiasem
a II-a (voi)
  • destoiați
(să)
  • destoiați
  • destoiați
  • destoiarăți
  • destoiaserăți
  • destoiaseți
a III-a (ei, ele)
  • destoaie
(să)
  • destoaie
  • destoiau
  • destoia
  • destoiaseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dostoi
  • dostoire
  • dostoit
  • dostoind
singular plural
  • dostoiește
  • dostoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dostoiesc
(să)
  • dostoiesc
  • dostoiam
  • dostoii
  • dostoisem
a II-a (tu)
  • dostoiești
(să)
  • dostoiești
  • dostoiai
  • dostoiși
  • dostoiseși
a III-a (el, ea)
  • dostoiește
(să)
  • dostoiască
  • dostoia
  • dostoi
  • dostoise
plural I (noi)
  • dostoim
(să)
  • dostoim
  • dostoiam
  • dostoirăm
  • dostoiserăm
  • dostoisem
a II-a (voi)
  • dostoiți
(să)
  • dostoiți
  • dostoiați
  • dostoirăți
  • dostoiserăți
  • dostoiseți
a III-a (ei, ele)
  • dostoiesc
(să)
  • dostoiască
  • dostoiau
  • dostoi
  • dostoiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • destoi
  • destoire
  • destoit
  • destoind
singular plural
  • destoiește
  • destoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • destoiesc
(să)
  • destoiesc
  • destoiam
  • destoii
  • destoisem
a II-a (tu)
  • destoiești
(să)
  • destoiești
  • destoiai
  • destoiși
  • destoiseși
a III-a (el, ea)
  • destoiește
(să)
  • destoiască
  • destoia
  • destoi
  • destoise
plural I (noi)
  • destoim
(să)
  • destoim
  • destoiam
  • destoirăm
  • destoiserăm
  • destoisem
a II-a (voi)
  • destoiți
(să)
  • destoiți
  • destoiați
  • destoirăți
  • destoiserăți
  • destoiseți
a III-a (ei, ele)
  • destoiesc
(să)
  • destoiască
  • destoiau
  • destoi
  • destoiseră
Intrare: destoiat
destoiat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • destoiat
  • destoiatul
  • destoiatu‑
  • destoia
  • destoiata
plural
  • destoiați
  • destoiații
  • destoiate
  • destoiatele
genitiv-dativ singular
  • destoiat
  • destoiatului
  • destoiate
  • destoiatei
plural
  • destoiați
  • destoiaților
  • destoiate
  • destoiatelor
vocativ singular
plural
destoiere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • destoiere
  • destoierea
plural
  • destoieri
  • destoierile
genitiv-dativ singular
  • destoieri
  • destoierii
plural
  • destoieri
  • destoierilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)