destins², ~ă a [At: HELIADE, O. I, 181 / Pl: ~nși, ~e / E: destinde] 1 (D. ținuturi) Care se întinde pe o suprafață vastă. 2 (D. pânze; îoc înfășurat, strâns) Care este desfășurat. 3 (D. mușchi, pex, d. membrele ființelor) Care a ieșit dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziție incomodă, ghemuită Si: îndreptat, întins, relaxat. 4 (Fig; d. oameni) Care a ieșit dintr-o stare de încordare nervoasă sau morală Si: calmat, liniștit, relaxat. 5 (D. coarde, arcuri etc.; îoc strâns, încordat, întins) Care este mai puțin încordat sau mai puțin strâns Si: lărgit², relaxat², slăbit², slobozit². 6 Care are forma unui arc destins.

destins¹ sn [At: CONTEMPORANUL, VII, 205 / E: destinde] 1-5 Destindere (1-5). 6 (Fig) Deconectare. 7 Destindere (8).

DESTINS, -Ă, destinși, -se, adj. 1. Care nu mai este încordat; relaxat, discordat. Pe o pajiște verde, slobozenia, copilă bălăioară cu cosițe lungi și aurite, se giuca cu un arc destins. RUSSO, O. 24. Frînghia destinsă a giganticului arc. ALECSANDRI, P. III 92. 2. Desfășurat în toată întinderea; întins. Fața [cîmpiei] netedă și destinsă se perde în depărtare pe malul măreței Dunări. ODOBESCU, S. I 23.

DESTINS, -Ă adj. 1. Relaxat. 2. (Despre ținuturi, suprafețe) Desfășurat în toată întinderea lui, întins. [< destinde].

DESTINS, -Ă adj. relaxat, calm, liniștit. (< destinde)

DESTINDE, destind, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre).

destinde [At: HELIADE, O. I, 163 / V: (rar) dis~ / E: des- + (în)tinde] 1-2 vtr A (se) întinde pe o suprafață vastă Si: a se desfășura. 3 vt A desfășura deschizând, întinzând, răsfirând etc. 4-5 vtr (Înv) A(-și) mări volumul. 6-7 vtr (A face să iasă sau) a ieși dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziție incomodă, ghemuită Si: a (se) întinde, a (se) îndrepta, a (se) relaxa. 8-9 vtr (Fig) (A face să înceteze sau) a înceta o stare de tensiune nervoasă, de surescitare Si: a (se) calma, a (se) liniști, a (se) relaxa. 10-11 vtr (Pex; fig) (A face să iasă sau) a ieși din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil) Si: a (se) odihni, a (se) recrea¹, a (se) relaxa, a (se) repauza. 12-13 vtr (Fig) A (se) deconecta. 14-15 vtr (D. coarde, arcuri aflate în stare de încordare. A (se) slăbi. 16 vi (Mun; d. oameni) A fi mereu prezent într-un numit loc.

DESTINDE, destind, vb. III. 1. Refl. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. Refl. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Des¹- + [în]tinde (după fr. détendre).

DESTINDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat, mai puțin întins; a se relaxa, a slăbi. Toată suferința lui comprimată în tăcere izbucnește... cu violența unui resort uriaș care se destinde brusc. CAMIL PETRESCU, T. I 105. Mușchii se destinseră, voința se încordase. D. ZAMFIRESCU, R. 262. Vioara tace cînd coarda se destinde. MACEDONSKI, O. I 108. ♦ (Despre nervi, despre stări de spirit) A se liniști, a se descărca. Astfel se sparse, destinzîndu-se în acest plîns de jale, încordarea fără seamăn a acelei zile de cumplită ascensiune. BOGZA, C. O. 32. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. Mitrea se zvîrcolise cu neliniște. Pe urmă s-a destins și s-a lăsat pe-o coastă, parcă i-ar fi fost somn. SADOVEANU, M. C. 48. Iepurașul se destinse ca o coardă și o zbughi la goană. GÎRLEANU, L. 19. ◊ Tranz. [Paler] și-a destins trupul și a plecat spre ieșire. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 115. 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. La poalele munților Vosgi se destinde provincia Lorenei. ODOBESCU, S. I 5. ◊ Fig. Cînd soarele se pleacă spre apus, cînd murgul serii începe a se destinde treptat peste pustii, farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. A. 316. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mînă, o aduse ușurel și lung la gură, apoi o destinse repede. DELAVRANCEA, H. T. 198. – Forme gramaticale: perf. s. destinsei, part. destins.

DESTINDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de spirit) A se liniști, a se descărca. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. ◊ Tranz. Și-a destins trupul și a plecat spre ieșire (G. M. ZAMFIRESCU). 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mînă... apoi o destinse repede (DELAVRANCEA). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Din des¹- + [în]tinde.

DESTINDE vb. III. refl. 1. A-și slăbi încordarea, a se relaxa, a se slăbi. 2. (Despre ființe) A se întinde, a se îndrepta. ♦ A se odihni; a se distra. [P.i. destind, perf. s. -insei, part. -ins. / după întinde, cf. fr. détendre].

DESTINDE vb. refl. 1. a-și slăbi încordarea; a se relaxa. 2. (despre ființe) a se întinde, a se îndrepta. ◊ (fig.) a se liniști, a se odihni; a se distra, a se recrea. (după fr. détendre)

A SE DESTINDE mă destind intranz. 1) A deveni mai puțin încordat; a se relaxa. 2) (despre nervi sau stări de spirit) A reveni la starea normală; a pierde tensiunea. 3) (despre persoane) A se întinde în toată lungimea în scopul relaxării. /des- + a [în]tinde

A DESTINDE destind tranz. A face să se destindă. /des- + a [în]tinde

destinde v. 1. a întinde la larg: Basta își destinse armia în rândueală de bătaie BĂLC.; 2. a răsfira: somnu ’și destinde aripa somnoroasă AL.; 3. a slobozi ceva întins: a destinde arcul [V. întinde].

*destínd, -tíns, a -tínde v. tr. (d. fr. détendre. V. detentă). Fac să nu maĭ fie întins (încordat): a destinde o coardă, un arc. Fig. Fac să nu maĭ fie încordat (și decĭ să fie maĭ bun): relațiunile între vecinĭ s’au destins. – În vest și „întind, desfășor”. V. bălțesc.

deștíng, -íns, a -ínge v. tr. (lat. descéndere, după verbele în -ing, ca încing). Vechĭ. Descind, mă scobor.

destins adj. m., pl. destinși; f. sg. destinsă, pl. destinse

destinde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destind, 2 sg. destinzi, 3 sg. destinde, perf. s. 1 sg. destinsei, 1 pl. destinserăm, m.m.c.p. 1 pl. destinseserăm; conj. prez. 1 sg. să destind, 3 să destindă; ger. destinzând; part. destins corectat(ă)

destinde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destind, 1 pl. destindem, 2 pl. destindeți; conj. prez. 3 să destindă; ger. destinzând; part. destins

destinde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destind, 1 pl. destindem, 2 pl. destindeți, perf. s. 1 sg. destinsei, 1 pl. destinserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. destindă; part. destins

destind, -dă 3 conj.

DESTINS adj. v. calm, domol, liniștit, molcom, netulburat, pașnic, potolit, tihnit.

DESTINS adj. 1. discordat, relaxat, slăbit. (Arc ~.) 2. lejer, (livr.) lax. (O legătură ~.)

DESTINS adj. 1. discordat, relaxat, slăbit. (Arc ~.) 2. lejer, (livr.) lax. (O legătură ~.)

destins adj. v. CALM. DOMOL. LINIȘTIT. MOLCOM. NETULBURAT. PAȘNIC. POTOLIT. TIHNIT.

DESTINDE vb. v. calma, domoli, liniști, potoli, recrea.

DESTINDE vb. 1. a se relaxa, a slăbi. (Un arc care s-a ~.) 2. a lărgi, a slăbi, (pop.) a slobozi. (A ~ funia care lega animalul.) 3. a (se) îndrepta, a (se) întinde. (Și-a ~ corpul.)

DEȘTINDE vb. v. coborî, descinde, scoborî.

DESTINDE vb. 1. a se relaxa, a slăbi. (Un arc care s-a ~.) 2. a lărgi, a slăbi, (pop.) a slobozi. (A ~ funia care lega animalul.) 3. a (se) îndrepta, a (se) întinde. (Și-a ~ corpul.)

destinde vb. v. CALMA. DOMOLI. LINIȘTI. POTOLI. RECREA.

deștinde vb. v. COBORÎ. DESCINDE. SCOBORÎ.

A destinde ≠ a încorda

A (se) destinde ≠ a (se) încorda

deștinge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).