17 definiții pentru destăinui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESTĂINUI, destăinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui.

destăinui [At: PLEȘOIANU, T. I, 120/3 / V: (înv) distăina / Pzi: ~ăinui, ~esc și (înv) distain / E: des- + tăinui] 1 vt (D. oameni; c.i. fapte tăinuite, nedescoperite sau informații) A nu mai ține ascuns Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 2 vt A face să fie cunoscut, înțeles, pătruns de mintea omenească Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 3 vr A-și da pe față (toate) gândurile, sentimentele, spunând deschis, fără ocol, (tot) ce are pe suflet Si: a se confesa, a declara, a se spovedi. 4 vr (Fig; d. gânduri sau sentimente) A ieși la iveală (brusc și cu intensitate). 5 vtr (Fig) A (se) face vizibil Si: a (se) arăta. 6 vtr (Fig) A (se) pune în evidență.

DESTĂINUI, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinui] – Des1- + tăinui.

DESTĂINUI, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gînd ascuns; a mărturisi, a împărtăși, a divulga. Nevasta a crezut că slujnica va fi destăinuit ceva soțului. SADOVEANU, D. P. 41. Mi-a destăinuit că între grecii din Fanar este o fracțiune care ar vrea să-l ridice pe el patriarh. GALACTION, O. I 92. [Badea] cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi, Dorul a-și destăinui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. ◊ Fig. Adierile călătoare ale dimineții își destăinuiesc frunzelor adormite ale codrului eterna lor dragoste. HOGAȘ, M. N. 91. 2. Refl. A-și da pe față toate gîndurile sau sentimentele. Dar tu ești popă, ești judecător, să se destăinuiască în fața ta? PAS, Z. I 185. Nici celui mai bun prieten nu i s-ar fi putut destăinui. BART, E. 183. După ce se încredință de cinstea babei, se destăinui ei și-i spuse din fir pînă în ață cine era și tot ce vrea. POPESCU, B. III 81. Dacă nu ești în stare s-o iubești pre cît te iubește, pentru ce nu te destăinuiești ei? NEGRUZZI, S. I 48. 3. Refl. Fig. A se da pe față, a ieși la iveală, a se trăda. Trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede. M. I. CARAGIALE, C. 11. Ridinger, subt a cărui mînă de meșter natura sălbatică a fiarelor s-a destăinuit într-un chip așa de măreț. ODOBESCU, S. III 143. – Prez. ind. și: destăinui (MACEDONSKI, O. I 383).

A DESTĂINUI destăinui tranz. 1) (gânduri intime, frământări sufletești etc.) A comunica în mod confidențial; a încredința; a confia. 2) (persoane) A arăta așa cum este; a da pe față; a trăda. Ochii l-au destăinuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunoștința generală; a da în vileag; a dezvălui; a divulga. /des- + a tăinui

A SE DESTĂINUI mă destăinui intranz. A încredința o confesiune; a face confidențe; a se confesa; a se confia; a se spovedi. [Sil. -tăi-nu-i] /des- + a tăinui

destăinuì v. 1. a descoperi o taină, a divulga.

destăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Descoper cuĭva o taĭnă, revelez, divulg. V. refl. Fac confidențe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!destăinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destăinui, 3 destăinuie, imperf. 1 destăinuiam, conj. prez. 1 sg. să destăinui, 3 să destăinuie

!destăinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destăinui/destăinuiesc, imperf. 3 sg. destăinuia; conj. prez. 3 destăinuie/să destăinuiască

destăinui vb. (sil. -nu-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destăinuiesc, imperf. 3 sg. destăinuia; conj. prez. 3 sg. și pl. destăinuiască

destăinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destăinuiesc, conj. destăinuiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESTĂINUI vb. 1. a declara, a deconspira, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ dragostea lui pentru ea.) 2. a deconspira, a dezvălui, a divulga. (A ~ întreaga lucrătură.) 3. a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.)

DESTĂINUI vb. 1. a declara, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.) 2. a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.)

A destăinui ≠ a acoperi, a tăinui

Intrare: destăinui
destăinui1 (1 -i) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (VT343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • destăinui
  • destăinuire
  • destăinuit
  • destăinuitu‑
  • destăinuind
  • destăinuindu‑
singular plural
  • destăinuie
  • destăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • destăinui
(să)
  • destăinui
  • destăinuiam
  • destăinuii
  • destăinuisem
a II-a (tu)
  • destăinui
(să)
  • destăinui
  • destăinuiai
  • destăinuiși
  • destăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • destăinuie
(să)
  • destăinuie
  • destăinuia
  • destăinui
  • destăinuise
plural I (noi)
  • destăinuim
(să)
  • destăinuim
  • destăinuiam
  • destăinuirăm
  • destăinuiserăm
  • destăinuisem
a II-a (voi)
  • destăinuiți
(să)
  • destăinuiți
  • destăinuiați
  • destăinuirăți
  • destăinuiserăți
  • destăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • destăinuie
(să)
  • destăinuie
  • destăinuiau
  • destăinui
  • destăinuiseră
destăinui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • destăinui
  • destăinuire
  • destăinuit
  • destăinuitu‑
  • destăinuind
  • destăinuindu‑
singular plural
  • destăinuiește
  • destăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • destăinuiesc
(să)
  • destăinuiesc
  • destăinuiam
  • destăinuii
  • destăinuisem
a II-a (tu)
  • destăinuiești
(să)
  • destăinuiești
  • destăinuiai
  • destăinuiși
  • destăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • destăinuiește
(să)
  • destăinuiască
  • destăinuia
  • destăinui
  • destăinuise
plural I (noi)
  • destăinuim
(să)
  • destăinuim
  • destăinuiam
  • destăinuirăm
  • destăinuiserăm
  • destăinuisem
a II-a (voi)
  • destăinuiți
(să)
  • destăinuiți
  • destăinuiați
  • destăinuirăți
  • destăinuiserăți
  • destăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • destăinuiesc
(să)
  • destăinuiască
  • destăinuiau
  • destăinui
  • destăinuiseră
distăinui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
distăina
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

destăinui, destăinui / destăinui, destăinuiescverb

  • 1. tranzitiv A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nevasta a crezut că slujnica va fi destăinuit ceva soțului. SADOVEANU, D. P. 41. DLRLC
    • format_quote Mi-a destăinuit că între grecii din Fanar este o fracțiune care ar vrea să-l ridice pe el patriarh. GALACTION, O. I 92. DLRLC
    • format_quote [Badea] cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi, Dorul a-și destăinui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. DLRLC
    • format_quote figurat Adierile călătoare ale dimineții își destăinuiesc frunzelor adormite ale codrului eterna lor dragoste. HOGAȘ, M. N. 91. DLRLC
  • 2. reflexiv A-și da pe față gândurile sau sentimentele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dar tu ești popă, ești judecător, să se destăinuiască în fața ta? PAS, Z. I 185. DLRLC
    • format_quote Nici celui mai bun prieten nu i s-ar fi putut destăinui. BART, E. 183. DLRLC
    • format_quote După ce se încredință de cinstea babei, se destăinui ei și-i spuse din fir pînă în ață cine era și tot ce vrea. POPESCU, B. III 81. DLRLC
    • format_quote Dacă nu ești în stare s-o iubești pre cît te iubește, pentru ce nu te destăinuiești ei? NEGRUZZI, S. I 48. DLRLC
    • 2.1. figurat A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: trăda
      • format_quote Trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede. M. I. CARAGIALE, C. 11. DLRLC
      • format_quote Ridinger, subt a cărui mînă de meșter natura sălbatică a fiarelor s-a destăinuit într-un chip așa de măreț. ODOBESCU, S. III 143. DLRLC
etimologie:
  • Prefix des- + tăinui. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.