despoiere sf vz despuiere

despoia v vz despuia

despoiare sf vz despuiere

despuia [At: PRAV. 23 / V: ~poia, dispoia / Pzi: ~poi / E: ml dispoliare] 1 vt (Îrg; Mol) A jupui de piele. 2 vr (Trs; d. blana jupuită) A se desprinde singură de pe piele. 3 vr (Înv; d. tencuială) A se coșcovi. 4-5 vtr A (se) dezbrăca până la piele. 6-7 vtr (A face să rămână sau) a rămâne într-o ținută vestimentară excesiv de sumară. 8-9 vtr (Pgn; pop) A (se) dezbrăca. 10 vt (Îlav) Pe ~ate Până la ultimul ban. 11 vt (Pan; c.i. legume, fructe etc.) A scoate coaja. 12 vt (Ban; îf. ~poia) A face să se desprindă de pe cocean. 13 vt (Reg; îf ~poia; c.i. știuleți) A curăța de foi. 14-17 vtr (Pan) (A face să rămână sau) a rămâne (fără frunze sau) fără vegetație. 18 vt (Pan; c.i. păduri) A defrișa fără milă. 19 vt (D. hoți, bandiți, dușmani; c.i. victime) A-și însuși prin mijloace necinstite (tot) ceea ce are mai de preț cineva. 20 vt (D. stăpâni asupritori) A dispune în mod nedrept luarea unor bunuri. 21 vt (Îrg; d. țări, regiuni) A depopula. 22 vt (C.i. oameni) A priva de un drept, un bun etc. de care se bucurase mai înainte. 23 vt (C.i. opere scrise, izvoare etc.) A extrage tot ceea ce prezintă interes în vederea unei cercetări, analize etc. Si: a excerpta. 24 vt (Îe) A ~ scrutinul A scoate din urnă și a număra toate voturile obținute de candidați în alegeri.

despuiare sf vz despuiere

despuiere sf [At: BIBLIA (1688), 7¹/1 / V: ~poiare, ~poie~, ~iare, dispoiare, dispoie~ / Pl: ~ri / E: despuia] 1 (Înv) Jupuire de piele Si: despuiat¹ (1). 2 (Trs) Desprindere a blănii jupuite de pe piele Si: despuiat¹ (2). 3 (Înv) Coșcovire a tencuielii Si: despuiat¹ (3). 4 Dezbrăcare până la piele Si: despuiat¹ (4). 5 Rămânere într-o ținută vestimentară excesiv de sumară Si: despuiat¹ (5). 6 (Pex) Dezbrăcare. 7 (Pan) Scoatere a cojii unor fructe, legume etc. Si: despuiat¹ (7). 8 (Ban; îf ~poi~) Desprindere a boabelor de pe cocean Si: despuiat¹ (8). 9 (Reg; îf ~poi~) Curățare a foilor de pe știulete Si: despuiat¹ (9). 10 (Pan) Cădere a frunzelor Si: despuiat¹ (10). 11 (Pan) Dispariție a vegetației Si: despuiat¹ (11). 12 (Pan) Defrișare. 13-14 Însușire prin mijloace necinstite a (tot) ceea ce are mai de preț cineva Si: despuiat¹ (13-14). 15 Privare în mod nedrept de către asupritor a celui asuprit de anumite bunuri Si: despuiat¹ (15). 16 Depopulare. 17 Privare de un drept, un bun etc. de care cineva se bucurase mai înainte Si: despuiat¹ (17). 18 Extragere a tot ceea ce prezintă interes în vederea unei cercetări, analize etc. 19 (Îe) ~ea scrutinului Scoatere din urnă și numărare a tuturor voturilor obținute de candidați într-o alegere. 20 (Îvr; ccr) Rămășițe pământești.

DESPUIA, despoi, vb. I. Tranz. (Și în forma despoia, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. (Uneori determinat prin «la piele» sau «pînă la piele») A dezbrăca, a lăsa în pielea goală. Gaițele, scai pe soră-mea, o despoaie la piele, o gîdilă, o ciup, o înveșmîntează cu cămașa scoasă din lacră. STANCU, D. 179. ◊ Refl. Ca și cum ar fi fost să se îmbăieze, se despoia de tot puținul ce avea pe dinsa. M. I. CARAGIALE, C. 138. ♦ Fig. (Cu privire la arbori sau la locuri cu vegetație) A desfrunzi; a lăsa fără verdeață. Suflă, doamne – un vînt, Suflă-l pe pămînt, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ Refl. De verziș se despoiau, Cu nori negri se-nvăleau, Frunzele-și îngălbineau. ALECSANDRI, P. I 107. 2. A-i lua cuiva tot ce are, a lăsa pe cineva fără nimic; a prăda, a jefui. Iau din gura omului cea din urmă bucățică de pîne, îl despoaie de cea de pe urmă haină. GHEREA, ST. CR. II 114. El schimbase patru femei, care toate l-au despuiat și jăfuit. SLAVICI, O. II 384. Și pîndește la strîmtori, De despoaie negustori Și tot prinde la boieri, De-i curăță de averi. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ Refl. Trebuie să fii mai năuc decît toți năucii de pe lumea asta, dacă gîndești că s-o despoia boierimea, ca să te răsplătească pentru niscai trebi gata-mplinite. GALAN, Z. R. 39. ◊ (Cu privire la obiectul jefuit) Ia – că-mi sari cu vorba că eu fur din gard! Vreai să-ți fac eu poate gardul nou? Ba bine; Leagă-te de fată-ți, ce te legi de mine? Ea-ți despoaie gardul. COȘBUC, P. I 252. Împăratul Constantin... se deprinsese strașnic a despuia fără rușine capetele de operă ale lumii, ca să-și împodobească cu ele Constantinopolea sa. ODOBESCU, S. III 72. 3. (Cu privire la ființe sau la părți ale corpului; uneori determinat prin «de piele») A jupui. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. NEGRUZZI, S. II 24. Alelei! pui de ciocoi! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci să te moi, De piele să te despoi! ALECSANDRI, P. P. 250. ♦ (Rar, determinat prin «de coajă») A curăța de coajă; a coji. (Atestat în forma despoia) Părinte Vavila, întrebă Grigoriță... despoind foarte metodic de coajă un măr domnesc, aveți capre multe în mînăstire? HOGAȘ, DR. 268. 4. A scoate dintr-o scriere, dintr-un registru, dintr-un dosar etc. tot ce prezintă interes pentru lămurirea unei chestiuni. (Refl. pas.) Pentru această ediție critică s-au despuiat toate manuscrisele. ◊ A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. – Variantă: despoia vb. I.

DESPUIERE, despuieri, s. f. (Neobișnuit la pl.) Acțiunea de a (se) despuia. 1. Prădare, jefuire. (Atestat în forma despoiere) Ispitele sînt... despoierea și mișălia, minciuna și lăcomia, zgîrcenia și împilarea domnilor și a boierilor. RUSSO, O. 41. ♦ (Concretizat, la pl., neobișnuit) Pradă de război. (Cu pronunțare regională) Mai încolo pe ziduri, stau rînduite, peste un zăblău (= pătură) vărgat, arme de tot felul, coifuri, zale de fier, tuiuri, iatagane trunchiete și dispuieri luate de pe la dușmanii învinși. ODOBESCU, S. A. 85. 2. Dezbrăcare (pînă la piele). 3. Extragere amănunțită (dintr-o carte, un dosar, un document, un manuscris) a tot ce prezintă interes pentru o anumită chestiune. 4. (În expr.) Despuierea scrutinului = deschiderea urnelor și numărarea voturilor. Consiliile electorale ale circumscripțiilor și ale birourilor de vot au procedat la despuierea scrutinului. SCÎNTEIA, 1947, nr. 747. – Variantă: despoiere (VLAHUȚĂ, O. A. 222) s. f.

A SE DESPUIA mă despoi intranz. 1) (despre persoane) A se dezbrăca în pielea goală; a scoate toate hainele; a se dezgoli. 2) (despre arbori, arbuști) A-și lepăda frunzișul; a rămâne fără frunze; a se desfrunzi; a se dezgoli. /<lat. dispoliare

A DESPUIA despoi tranz. 1) A face să se despoaie. 2) (persoane) A deposeda de tot ce are, cu forța; a prăda; a jefui; a jecmăni; a jupui. 3) (animale moarte) A curăța de piele; a jumuli; a ecarisa; a jupui. 4) rar (arbori, plante etc.) A curăța de coajă; a coji; a jupui. 5) (materiale dintr-un text, dosar sau dintr-o lucrare, publicație) A extrage în vederea studierii sau întocmirii unui studiu științific; a excerpta. ◊ ~ scrutinul a extrage din urnă buletinele de vot pentru a stabili rezultatele unei alegeri. [Sil. -pu-ia] /<lat. dispoliare

despuià v. 1. a desbrăca până la piele, a prăda cu totul; 2. a cerceta într’un mod sumar: a despuia scrutinul; 3. a se lepăda: munții de verziș se despuiau AL. [Lat. DISPOLIARE].

despuiere f. 1. acțiune de a despuia; 2. pl. rămășițe: muritoarele despuieri ale Domniței OD. [Sensul 2 după fr. dépouilles].

despóĭ, a -ĭa v. tr. (lat. dĭs-spǒliere saŭ dĕ-spǒliare; it. spogliare, pv. despolhar, fr. dépouiller, sp. pg. despojar. – Despoĭ, dispoĭ, despoaĭe, despoĭem, despoĭațĭ; să despoaĭe. V. spoliez). Dezbrac de tot. Jăfuiesc, prad, spoliez: a despoĭa pe cineva de avere. Privez, lipsesc: vîntu a despoĭat pomiĭ de frunze. A despoĭa scrutinu, a cerceta buletinele de vot depuse în urnă. – În vest despuĭem, -spuĭațĭ, -uĭat. Forma pop. dispoĭ se aude și’n est, și’n vest.

despuia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despoi, 3 despoaie, 1 pl. despuiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să despoi, 3 să despoaie; imper. 2 sg. afirm. despoaie(-l, despoai-o); ger. despuind

despuiere s. f., g.-d. art. despuierii; pl. despuieri

despuia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despoi, 3 despoaie, 1 pl. despuiem; conj. prez. 3 să despoaie; ger. despuind

despuiere s. f., g.-d. art. despuierii; pl. despuieri

despuia vb. (sil. -pu-ia), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. despoi, 3 sg. și pl. despoaie, 1 pl. despuiem; ger. despuind

despuiere s. f. (sil. -pu-ie-), g.-d. art. despuierii; pl. despuieri

despuia (ind. prez. 1 sg. despoi, 3 sg. și pl. despoaie, 1 pl. despuiem)

despoiu, -poaie 3, -poiam 1 imp., -poiere inf. s.

DESPUIA vb. v. asupri, coji, defolia, deposeda, descoji, desfrunzi, exploata, împila, împovăra, jefui, jupui, năpăstui, năpârli, oprima, oropsi, persecuta, prăda, prigoni, scutura, tiraniza, urgisi.

DESPUIA vb. 1. v. dezbrăca. 2. v. excerpta.

DESPUIERE s. v. asuprire, defoliație, defoliere, deposedare, desfrunzire, exploatare, împilare, jefuire, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prădare, prigoană, prigonire, urgisire.

DESPUIERE s. 1. v. dezbrăcare. 2. v. excerptare.

despuia vb. v. ASUPRI. COJI. DEFOLIA. DEPOSEDA. DESCOJI. DESFRUNZI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. JEFUI. JUPUI. NĂPĂSTUI. NĂPÎRLI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRĂDA. PRIGONI. SCUTURA. TIRANIZA. URGISI.

DESPUIA vb. 1. a (se) dezbrăca, a (se) dezgoli, (pop.) a (se) goli, (Transilv., Mold. și Bucov.) a (se) tîrși. (Ce te-ai ~ așa?) 2. a excerpta. (A ~ un text.)

DESPUIERE s. 1. dezbrăcare, dezgolire, (pop.) golire, (~ cuiva, la baie.) 2. excerptare. (~ a unor texte.)

despuiere s. v. ASUPRIRE. DEFOLIAȚIE. DEFOLIERE. DEPOSEDARE. DESFRUNZIRE. EXPLOATARE. ÎMPILARE. JEFUIRE. NĂPĂSTUIRE. OPRESIUNE. OPRIMARE. PERSECUTARE. PERSECUȚIE. PRĂDARE. PRIGOANĂ. PRIGONIRE. URGISIRE.

despuia (despoi, despuiat), vb. – 1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A scoate, a dezgoli. – 3. A fura, a jefui, a prăda. – 4. A examina. – Var. despoia. Mr. dispol’u, dispul’are, megl. dispol’, istr. despol’u. Lat. dĭspolĭāre (Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 525; Candrea-Dens., 492; REW 2602; Tiktin), cf. it. despogliare, prov., cat. despullar, fr. dépouiller, sp., port. despojar. Sensul 4 este un galicism, care traduce sensul fr. dépouiller.