2 intrări

3 definiții

desghiná (-n, -át), vb. – A separa, a despărți. – Var. dejghina, dezghina, desbina. Origine necunoscută. Pare cuvînt tradițional (sec. XVIII), modificat modern prin analogie cu îmbina, combina (Pușcariu 778; Philippide, Principii, 107). Originea lat. pare sigură, cf. mr. dizgl’inare „a tăia crengile”; este însă greu de admis etimonul lat. *dĭsglŭtināre care este propus în mod curent (Candrea-Dens., 482; Pascu, I, 76); tot așa este și lat. *dĭsglināre, din ngr. γλίνη „cocă, pap” (Giuglea, Dacor., III, 620).

desbinà (desghinà) v. 1. a se desface: o oaie se desghină din turmă ISP.; 2. a dezuni, a învrăjbi. [V. îmbinà].

Intrare: desghina
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desghina desghinare desghinat desghinând singular plural
desghi desghinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desghin (să) desghin desghinam desghinai desghinasem
a II-a (tu) desghini (să) desghini desghinai desghinași desghinaseși
a III-a (el, ea) desghi (să) desghine desghina desghină desghinase
plural I (noi) desghinăm (să) desghinăm desghinam desghinarăm desghinaserăm, desghinasem*
a II-a (voi) desghinați (să) desghinați desghinați desghinarăți desghinaserăți, desghinaseți*
a III-a (ei, ele) desghi (să) desghine desghinau desghina desghinaseră
Intrare: desghinare
desghinare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desghinare desghinarea
plural desghinări desghinările
genitiv-dativ singular desghinări desghinării
plural desghinări desghinărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)