2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESFIÁT, -Ă, desfiați, -te, adj. (Despre minori) Căruia i-a fost anulată înfierea. [Pr.: -fi-at] – V. desfia.

DESFIÁT, -Ă, desfiați, -te, adj. (Despre minori) Căruia i-a fost anulată înfierea. [Pr.: -fi-at] – V. desfia.

desfiat1 sn [At: MDA ms / P: ~fi-at / Pl: ~uri / E: desfia] Desfiere.

desfiat2, ~ă a [At: DEX2 / P: ~fi-at / Pl: ~ați, ~e / E: desfia] (D. minori) Căruia i-a fost anulată înfierea.

DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia.

desfia vt [At: DEX2 / P: ~fi-a / Pzi: ~iéz / E: des- + (în)fia] A anula o înfiere.

DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Des1- + [în]fia.

desfiá vb. I (jur.) A declara nulă o înfiere ◊ „Elucidând, însă, acest caz, am discutat cu mai multe persoane, între care și tatăl adoptiv. Regreta. Ce? Că nu a avut posibilitatea legală să o desfieze. Doar atât. Nici un grăunte de remușcare pentru traumele provocate în viața fiicei sale.” I.B. 6 VI 75 p. 2 (din des- + [în]fia; Th. Hristea ne-a comunicat că acest cuvânt există de cel puțin 40 de ani în lb. rom.; DEX-S)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)

desfiá vb. (sil. -fi-a), ind. prez. 3 sg. desfiáză

Intrare: desfiat
desfiat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfiat
  • desfiatul
  • desfiatu‑
  • desfia
  • desfiata
plural
  • desfiați
  • desfiații
  • desfiate
  • desfiatele
genitiv-dativ singular
  • desfiat
  • desfiatului
  • desfiate
  • desfiatei
plural
  • desfiați
  • desfiaților
  • desfiate
  • desfiatelor
vocativ singular
plural
Intrare: desfia
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfia
  • desfiere
  • desfiat
  • desfiatu‑
  • desfiind
  • desfiindu‑
singular plural
  • desfia
  • desfiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfiez
(să)
  • desfiez
  • desfiam
  • desfiai
  • desfiasem
a II-a (tu)
  • desfiezi
(să)
  • desfiezi
  • desfiai
  • desfiași
  • desfiaseși
a III-a (el, ea)
  • desfia
(să)
  • desfieze
  • desfia
  • desfie
  • desfiase
plural I (noi)
  • desfiem
(să)
  • desfiem
  • desfiam
  • desfiarăm
  • desfiaserăm
  • desfiasem
a II-a (voi)
  • desfiați
(să)
  • desfiați
  • desfiați
  • desfiarăți
  • desfiaserăți
  • desfiaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfia
(să)
  • desfieze
  • desfiau
  • desfia
  • desfiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

desfiat

  • 1. (Despre minori) Căruia i-a fost anulată înfierea.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi desfia
    surse: DEX '98 DEX '09

desfia

  • 1. A anula o înfiere.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • Prefix des- + [în]fia.
    surse: DEX '09