defavoare sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 562 / V: ~or sn, desf~, desfavor, disf~ / Pl: ~ri / E: fr défaveur] 1-2 (Îoc favoare) Situație neprielnică (în raport cu altă situație). 3 Dezavantaj. 4 Lipsă a unei favori. 5 Dizgrație. 6 Discredit. 7 (Îe) În ~ea cuiva Împotriva interesului cuiva. 8 (Îae) În dezavantajul cuiva. 9 (Îvr; îe) A cădea în ~ea cuiva A pierde bunăvoința cuiva.

DEFAVOARE s. f. (În loc. prep.) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). Aparența poate e uneori în defavoarea mea. C. PETRESCU, C. V. 108. Azi situația s-a schimbat în defavoarea ei. REBREANU, R. II 51. – Variantă: (învechit) defavor, defavoruri (GHEREA, ST. CR. I 355), s. n.

DEFAVOARE s.f. Discreditare, dizgrație. ◊ În defavoarea (cuiva) = în dezavantajul (cuiva). [Pl. -oruri, gen. -rii. / cf. fr. défaveur].

DEFAVOARE s. f. discreditare, dizgrație. ♦ în defavoarea (cuiva) = în dezavantajul (cuiva). (< fr. défaveur)

DEFAVOARE f.: În ~ea (cuiva) în dezavantajul (cuiva); în dauna (cuiva). /<fr. défaveur

defavoare f. pierderea favorii: discredit, disgrație.

*defavoáre f., pl. orĭ (fr. défaveur). Lipsă de favoare, perderea credituluĭ, dizgrație.

defavor sn vz defavoare

desfavoare sf vz defavoare

desfavor sn vz defavoare

disfavoare sf vz defavoare

DEFAVOR s. n. v. defavoare.

defavoare s. f., g.-d. art. defavorii

defavoarea s. f. art. (în: în ~ lui/sa)

!defavoarea (în ~) s. f. art.